Situri istorice, zone cu o puternică încărcătură culturală materială, elemente de arhitectură sau construcții în sine… ni se pare normal să fie cuprinse într-un tot unitar numit patrimoniul cultural al umanității.
Iar România este pe lista UNESCO în prezent cu șapte situri culturale (bisericile din Moldova, Mănăstirea Horezu, satele cu biserici fortificate din Transilvania, cetățile dacice din Munții Orăștiei, centrul istoric al Sighișoarei, bisericile de lemn din Maramureș și peisajul cultural minier Roșia Montană) și două situri naturale (Delta Dunării și pădurile seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei).
Dar mai există o importantă componentă a acestui patrimoniu universal, pe care nu o putem totdeauna vedea, dar o putem simți. Este patrimoniul imaterial al lumii și aici sunt incluse obiceiuri, tradiții, muzică, dans. Cam tot ce ține de cultura unui popor sau a unei zone.
Și pe această listă ne-am găsit locul! România are șapte elemente înscrise pe Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO: ritualul călușului, doina, ceramica de Horezu, colindatul de ceată bărbătească, Feciorescul de Ticuș, meșteșugul covoarelor tradiționale de perete și practicile culturale asociate zilei de 1 Martie.
Una dintre aceste mici note distincte ale patrimoniului imaterial al umanității este cultura gastronomică. Gastronomia franceză a intrat pe lista patrimoniului UNESCO în 2010, în integralitatea ei. Potrivit experților, bucătăria franceză întărește, așadar, identitatea colectivă a țării și contribuie la diversitatea culturală a lumii.
În 2013, la această listă au fost adăugate și bucătăria tradițională mexicană, dieta mediteraneană și washoku (care corespunde meniului japonez de Anul Nou).
Gastronomia franceză este o poveste ce merită spusă mai departe, iar una dintre cele mai importante componente ale sale nu este gustul, cum ați putea crede, ci amprenta socială, așa cum, de altfel, a remarcat și comisia UNESCO. Pentru că dincolo de meniul în sine, ceea ce constituie masa franțuzească este practica socială care o înconjoară: convivialitatea, plăcerea gustului, împărtășirea, asocierea cu vinul, rădăcinile și apartenența regională.
Moment festiv prin excelență, o oportunitate pentru familii și prieteni de a se întâlni, masa este, în Franța mai mult decât oriunde, un moment de convivialitate care are loc la ore fixe: la ora 12:30 în fiecare zi, mai mult de jumătate dintre francezi sunt la masă. În comparație, masa de prânz la oră fixă în Marea Britanie, la 13:00, adună doar 17% din populație. În plus, în Franța, cel puțin o masă pe zi se ia în familie. Iar masa francezilor înseamnă și ritual: timpul petrecut la masă, ordinea preparatelor (aperitiv, fel principal, desert) și plăcerea de a o prepara.
Dieta mediteraneană, inspirată din gastronomia și stilul de viață ale Greciei, Italiei de Sud, Croației de coastă și Spaniei, se remarcă printr-un consum relativ mare de legume, cereale nerafinate, fructe proaspete și ulei de măsline, alături de pește și produse lactate, mai ales ca brânză și iaurt. Din meniu nu lipsește vinul!
Motivul pentru care comisia UNESCO a decis că merită să fie inclusă în patrimoniul imaterial nu este doar ideea de stil de viață sănătos, pe care acum o asociem cu asta, ci un întreg set de abilități, cunoștințe, practici și tradiții. Acestea variază de la peisaj la masă, incluzând cultivarea, recoltarea, pescuitul, conservarea, prelucrarea, prepararea și, da, în special, consumul de alimente. Însă dieta mediteraneană (din greacă diaita sau mod de viață) acoperă mult mai mult decât alimente. Promovează contactele sociale, mesele luate împreună fiind cheia de boltă a obiceiurilor sociale și a evenimentelor. Mai mult decât atât, experții consideră că acest mod de viață mediteranean (dieta), a dat naștere unui corp extraordinar de cunoștințe, cântece, povești și legende și este direct legată de respectul pentru pământ și biodiversitate. Totodată asigură conservarea și dezvoltarea activităților și meșteșugurilor tradiționale legate de pescuit și agricultură în comunitățile mediteraneene.
Mai ales americanii tind să se gândească la mâncarea mexicană ca fiind simplă, cumva relaxantă și bine condimentată. Dar poate nu mulți dintre noi știam că este considerată oficial o moștenire culturală a umanității!
În 2010, bucătăria mexicană a fost înscrisă de UNESCO pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității, mai ales pentru bogăția tradiției culinare din Michoacán, dar observațiile se aplică tuturor alimentelor tradiționale mexicane.
Porumbul, fasolea și ardeiul iute sunt ingredientele principale ale gastronomiei mexicane, cărora li se alătură roșiile, avocado, dovleceii, cacaua și vanilia. Însă dincolo de ce include alimentația localnicilor, și felul în care sunt cultivate și ulterior produse alimentele au fost subliniate de comisie atunci când au acceptat dosarul la UNESCO. Totul implică procese unice, spun specialiștii, iar bucătarii folosesc ustensile unice, cum ar fi pietre de măcinat și mortare de piatră. De altfel, UNESCO descrie bucătăria mexicană ca fiind „elaborată și încărcată de simboluri” și explică în continuare că această tradiție culinară este excepțională prin capacitatea sa de a „exprima identitatea comunității, de a consolida legăturile sociale și de a construi identități locale, regionale și naționale mai puternice”.
În 2013, pe lista patrimoniului imaterial UNESCO a intrat și felul în care mănâncă japonezii: Washoku. Cuvântul este compus din „Wa”, ce înseamnă Japonia, și „Shoku”, ce înseamnă să mănânci. Bucătăria japoneză este recunoscută pe scară largă pentru ingredientele sale care s-au dezvoltat din caracteristicile geografice, climatice și regionale ale locului.
În 2013, când a fost inclus pe lista patrimoniului universal al umanității, Washoku era definit ca având patru caracteristici.
Prima este varietatea bogată de ingrediente proaspete și respect pentru aromele inerente; pe lângă produsele cultivate local, evoluția tehnicilor și cunoștințelor de gătit, precum și a ustensilelor folosite, toate au contribuit la evidențierea întregii arome a acestor alimente, ducând la crearea unor mâncăruri locale remarcabile.
A doua caracteristică ține de echilibrul nutrițional, care susține o dietă sănătoasă. Mâncarea standard Washoku este în mod tradițional compusă din orez și supa Miso, servite alături de un fel principal de carne sau pește și una sau două garnituri de legume, ciuperci și alge marine. Acest standard este cunoscut sub numele de „o supă, trei feluri de mâncare” – (ichiju-sansai), și se spune că acest mod japonez de a mânca oferă echilibrul nutrițional ideal. Mai mult, accentul pus pe utilizarea „umami” în detrimentul grăsimilor animale a dus la beneficii pentru sănătatea japonezilor, cum ar fi speranța de viață mai lungă și ratele scăzute de obezitate.
O altă trăsătură distinctivă a lui Washoku este modul în care bucătăria exprimă frumusețea naturii și schimbarea anotimpurilor. Împreună cu ingredientele de sezon, felurile de mâncare sunt decorate cu flori și frunze de sezon. În plus, imaginile și vesela folosită, care se potrivesc cu anotimpurile, contribuie la crearea unui sentiment suplimentar de plăcere.
În cele din urmă, cea de a patra caracteristică este relația strânsă cu sărbători anuale. În timpul festivalurilor, li se aduce mulțumire și ofrandă zeilor pentru binecuvântările sezoniere din natură, de care japonezii se pot bucura împreună cu familiile și comunitățile, care, la rândul lor, aduc oamenii împreună, adâncind legăturile.
Surse documentare:
https://ich.unesco.org/fr/RL/le-repas-gastronomique-des-francais-00437
https://ich.unesco.org/fr/RL/la-dite-mditerranenne-00884
https://ich.unesco.org/en/RL/traditional-mexican-cuisine-ancestral-ongoing-community-culture-the-michoacn-paradigm-00400
https://ich.unesco.org/en/RL/washoku-traditional-dietary-cultures-of-the-japanese-notably-for-the-celebration-of-new-year-00869
Foto: unsplash.com
