fbpx

De unde vine bradul de Crăciun?

ornamente de brad de crăciun

Rar întâlnim astăzi o casă unde se celebrează Crăciunul și nu avem un brad. Ori măcar o reprezentare a lui, pentru că în anii din urmă unii au decis să înlocuiască bradul cu o replică fie din plastic, fie din stinghii de lemn, ori cu unul stilizat, din cărți așezate în piramidă sau pur și ilustrat din lumințe pe perete. Dar în orice formă l-am imagina, se pare că încă nu suntem pregătiți să renunțăm de tot la bradul de Crăciun, cu toate că, dacă ne uităm doar câteva generații în urmă, acesta nu prea exista.

Cum a ajuns să fie o prezență atât de vie și chiar sinonim cu sărbătoarea însăși? Se pare că tot germanilor trebuie să le mulțumim, însă simbolistica plantelor veșnic verzi și importanța lor în tradiția religioasă nu este deloc nouă. 

În Egiptul antic, era venerat un zeu pe nume Ra, imaginat cu cap de șoim, pe care purta strălucitorul soare prins în coroana sa magnifică. Egiptenii credeau că iarna este adusă de plecarea sau îmbolnăvirea lui Ra, a cărui putere scădea în această perioadă. Așadar, la solstițiul de iarnă (21 decembrie), în așteptarea întoarcerii ori însănătoșirii zeului, egiptenii își umpleau casele cu frunze verzi de palmier, care simbolizau recăpătarea puterilor lui Ra și triumful vieții asupra morții.  

De asemenea, la vechii celți, plantele veșnic verzi erau considerate sacre, reprezentând însăși viața veșnică. Așadar, druizii împodobeau templele cu frunze verzi în timpul ritualurilor de la solstițiul de iarnă. Pe care încă le mai practică.

Poate cel mai mare răsunet până la noi l-au avut, însă, Saturnaliile romane, de asemenea sărbătoare a solstițiului de iarnă. Romanii îl celebrau atunci pe Saturn, zeul agriculturii, și știau că urează revenirea vieții, că în curând, fermele și livezile vor fi verzi și roditoare. Iar pentru a marca evenimentul, își decorau casele și templele cu ramuri veșnic verzi.

Totuși, tradiția așa cum o cunoaștem noi, li se datorează germanilor. Ei au fost primii care au dus un brad în casă, de Crăciun, apoi l-au împodobit cu lumânări. Martin Luther, reformatorul protestant din secolul al XVI-lea, este considerat cel care a adăugat primul lumânări aprinse unui pom. Povestea spune că în timp ce mergea spre casă într-o seară de iarnă, compunând o predică, a fost uimit de strălucirea stelelor care sclipesc pe cer. Pentru a reproduce scena familiei sale, a dus un brad în camera principală și i-a legat ramurile cu lumânări aprinse.

În 1605 apare primul brad împodobit expus într-o piaţă publică, în Strasbourg. În pom au fost agăţate mere roşii şi dulciuri.

Tradiția împodobirii brazilor de Crăciun a ajuns și în Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii, pe aceeași filieră germană.

brad de crăciun împodobit

În America, prima documentare a împodobirii pomilor datează din 1830, în comunitățile germane din Pennsylvania, dar asta nu înseamnă că tradiția nu exista deja acolo. Totuși, americanii puritani, cei mai mulți la acea vreme, nu au acceptat ideea, considerându-l un simbol păgân. Nu era nimic nou, Oliver Cromwell însuși predicase la vremea lui, în Anglia, împotriva „tradițiilor păgâne” ale colindelor de Crăciun, a copacilor împodobiți și a oricărei expresii vesele care profanează „acel eveniment sacru”. Abia în secolul al XIX-lea, când afluxul de imigranți germani și irlandezi a fost copleșitor, a fost subminată moștenirea puritană și tradiția s-a împământenit.

Deși ne vine foarte greu să credem astăzi, între 1647 şi 1660, Crăciunul a fost interzis în Anglia sub influenţa mişcării puritane susţinute de Oliver Cromwell care, cum spuneam mai sus, încerca să mențină celebrarea sărbătorii doar prin ritualuri religioase. Pentru că, spunea el, populaţia consuma cantităţi importante de alcool şi se „afundă în desfrâu” în numele relaxării, iar aceste manifestări erau considerate de puritani ca fiind ieşite din cuvântul lui Dumnezeu.

Totuși, bradul de Crăciun și petrecere cu bucurie a sărbătorii au ieșit învingătoare. 

200 de ani mai târziu, o imagine din revista ilustrată London News, în ediția din decembrie 1848, o arată pe Regina Victoria, împreună cu familia, în jurul unui pom de Crăciun.

Regina Victoria a Marii Britanii era căsătorită cu Prințul Albert, de sorginte germană, iar el este cel care a adus la palat obiceiul împodobirii brazilor de Crăciun din țara sa natală. Iar cum ceea ce se întâmpla în familia regală, extrem de populară la acea vreme în Marea Britanie, devenea mai mult decât o modă, tradiția a fost preluată încet-încet de toți supușii Majestății Sale.

Deja la 1890 ornamentele de Crăciun erau aduse din Germania, iar popularitatea pomilor de Crăciun era în creștere și în S.U.A. Există chiar și unele statistici care spun că, dacă europenii preferau pomii mai mici, americanii își doreau ca pomii lor de Crăciun să ajungă de la podea până la tavan.

În secolul XX, decorațiunile la americani erau făcute acasă, în timp ce în comunitățile cu tradiție germană continuau să fie mere, nuci ori biscuiți cu marzipan sau turtă dulce. 

Așa cum s-a întâmplat și în alte locuri din lume, sosirea dinastiei de Hohenzollern în Țările Române a dus la introducerea de noi tradiții, inclusiv de Crăciun. Potrivit istoricilor, primul brad împodobit în România a fost chiar la curtea regelui Carol I. Se întâmpla în anul 1866.

Surse documentare:
https://www.whychristmas.com/customs/trees.shtml
https://www.britannica.com/plant/Christmas-tree
https://antiquitynow.org/2013/12/17/the-history-of-the-holiday-evergreen

Foto: pixabay.com

Ne împrietenim?
Abonează-te la canalul nostru de YouTube

Dă-ne un
 

pe Facebook


Înscrie-te la newsletterul săptămânal