![](https://cumvaplace.ro/wp-content/uploads/2023/12/deserturi-fara-mofturi.jpg)
Sunt zile în care avem nevoie de energie mai mult decât în altele, iar lista explicațiilor poate fi lungă. Sau a scuzelor, cum preferați. Fie ne așteaptă o zi grea sau am avut de înfruntat o zi grea, fie nu avem vreme să mâncăm cum se cuvine și simțim nevoia să compensăm cu ceva dulce, fie… am decis să ținem post dar ne este cam foame.
Despre zahăr știm foarte bine: este sursă de energie, are gust bun (prea!) și este un bun conservant. În același timp, însă, ne confruntăm și cu o mare problemă: prea mult zahăr poate produce complicații în buna funcționare a organismului. Dar dacă păstrăm măsura, ne descurcăm!
Ce alegem când nu prea avem din ce să alegem? Ei bine, pare complicat doar la prima vedere, pentru că am întocmit o mică listă de deserturi chiar fără mofturi și nici măcar cu prea mult zahăr procesat, pentru că am încercat să folosim mai mult zahărul din fructe.
Plăcintă de post cu mere și nuci. Este și sezonul merelor, acelea mici și acrișoare, numai bune pentru plăcintă, iar nuca oricum o să o cumpărăm pentru cozonaci. Iar merele și nucile sunt o combinație mai mult decât potrivită dacă vrem și un strop de energie și câteva grăsimi sănătoase pentru organism. Dar cu prudență, pentru că nucile au, totuși, și foarte multe calorii!
Dar dacă vreți și ceva dulce și o gustare între mese sau poate o masă de prânz mai în grabă, încercați pastele cu nuci. Sunt foarte ușor de pregătit și vă țin bine de foame. Iar dacă alegeți paste fără ou, sunt potrivite și pentru cei care țin post, și pentru vegetarieni.
Iar dacă tot am ajuns la amintiri din copilărie, boabele de porumb fiert în zahăr sunt o potecă foarte dreaptă către nostalgii. Dar porumbul este binevenit în mai multe combinații, dulci sau sărate, după cum preferați.
Pentru că în secolul XXI avem mai multe opțiuni decât pe vremea bunicilor, puteți încerca o budincă de chia. Dacă nu vreți să folosiți lapte vegetal, de cocos sau de migdale, semințele de chia pot fi hidratate fără problemă și cu ajutorul unui piure de banană. Am încercat în varianta 2 lingurițe de chia la o banană. Ulterior puteți asorta cu cacao foarte grasă, cu fructe proaspete (afine, zmeură de cultură), puteți să îi adăugați nuci și miere… oricum o preferați, vă promitem că nu veți regret. Și cu un sos de căpșuni este delicioasă!
Crema de avocado și banane este atât de ușor de pregătit, încât în prima săptămână după ce am descoperit rețeta, am pregătit-o zilnic! Este și de post, și vegetariană și vegană. Pentru toate gusturile. Iar dacă nu îi adăugați deloc zahăr și folosiți cacao de foarte bună calitate, o să mulțumiți (aproape) toți nutriționiștii.
În cursa pentru sănătate am pomenit de pudra de roșcove, un înlocuitor foarte bun pentru cacao pentru că nu are aceleași efecte asupra copiilor, de exemplu. Cel mai simplu desert pe care îl puteți pregăti, și care are zahăr doar atâta cât conțin fructele deshidratate, este din pastă de curmale, pudră de carob și migdale măcinate (sau nuci ori alune sau un mix de nuci, cum aveți). Curmalele și miezul de migdale sunt în proporție de 1 la 1, iar pudră de carob (sau cacao) folosiți atâta cât să le coloreze și să semene mai bine cu bomboanele de ciocolată. Dacă aveți senzația că amestecul nu este suficient de legat, adăugați un strop de ulei (dacă aveți bio, de cocos, gustul este de neuitat). Apoi, fie le tăvăliți prin fulgi de migdale, fie de cocos ori pudră de carob, vor fi delicioase!