Fructele și legumele sunt totdeauna primele recomandate de nutriționiști când vine vorba de o dietă echilibrată. Dar ar trebui să știm înainte de toate că, deși toate sunt bune, unele sunt mai bune decât altele sau, invers, unele sunt mai puțin recomandate în anumite situații, de exemplu pentru cei care vor să își țină sub control glicemia.
Chiar și atunci când vorbim despre campania 5 pe zi a Organizației Mondiale a Sănătății, care ne spune că zilnic ar trebui să consumăm în jur de 400 de grame de legume și fructe, există precizări atunci când se referă la sucurile de fructe sau fructele uscate.
Cel mai bine ar fi să alegem să mâncăm fructele, oricare ar fi ele, după masă și nu ca o gustare între mese, iar acest lucru a fost subliniat de nenumărate ori de către specialiști mai ales în ultima vreme. În cartea ei, Revoluția glucozei, Jessie Inchauspe revine asupra acestui lucru mereu și mereu și vorbește inclusiv despre beneficiile pe care le avem când mâncăm fructul întreg și nu doar sucul acestuia. Dacă sunteți curioși legat de acest subiect, o găsiți inclusiv pe Instagram, Glucose Goddess.
Revenind la fructele și legumele noastre, ei bine, specialiștii ne amintesc inclusiv de faptul că unele dintre acestea au un indice glicemic mare, ca urmare nu sunt deloc indicate în dieta celor care sunt nevoiți să-și supravegheze continuu glicemia.
Scara indicelui glicemic se împarte astfel:
De la 0 la 55 = indice glicemic mic, unde intră majoritatea fructelor și legumelor
De la 56 la 69 = indice glicemic mediu
De la 70 la 100 = indice glicemic ridicat
Chiar dacă majoritatea fructelor și legumelor nu depășesc limitele indicelui glicemic mic, trebuie luat în considerare și faptul că vorbim despre ele proaspete. Atunci când sunt gătite, mai ales în compoturi, supe sau prăjituri, lucrurile se schimbă. Și, dacă despre morcov am putea spune că îl ronțăim și crud, cartofii sau păstârnacul nu pot avea aceeași soartă. Ca urmare, iată situația:
Legume cu indice glicemic mediu și mare
- Cartofi copți sau prăjiți (95)
- Cartofi piure (87)
- Păstârnac gătit (85)
- Dovleac plăcintar piure (75)
- Morcovi (fierți, piure, sotați- 85)
- Cartofi fierți (70)
- Cartofi dulci (70)
- Sfeclă roșie fiartă (65)
Fructe cu indice glicemic mediu și mare
- Pepene roșu (75)
- Curmale (70)
- Ananas (66)
- Pepene galben (65)
- Stafide (65)
- Banane coapte (62)
- Papaya (60)
- Struguri (59, în medie)
- Mango (56)
Lista cu fructe și legume cu indice glicemic mai mic de 55 o găsiți aici.
Surse documentare:
https://www.diabetes.co.uk/diet/glycaemic-index-diet-and-diabetes.html
https://glycemic-index.net/glycemic-index-of-vegetables/
https://www.healthline.com/health/type-2-diabetes/fruits-vegetables