Septembrie pare sinonim cu zacusca și cu murăturile la borcan, așadar ne-am încumetat să aflăm cum organizăm bunătățile de pe tarabă pe rafturile din cămările noastre.
Nu credem că mai sunt mulți cei care alocă un spațiu generos butoaielor de varză murată, pentru că, de ce să nu recunoaște, o găsim toată iarna la piață. Dar parcă tot ne-ar plăcea să vedem pe rafturile cămării câteva borcane cu ardei umpluți cu varză și gogoșari cu conopidă. Asta ca să nu mai vorbim de zacuscă. Suntem unii dintre cei care au testat aproape toate variantele la vânzare, fie că vorbim de supermarket sau de târguri cu produse artizanale. Și parcă tot rețeta ”bunicii” este cea mai bună. Cu alte cuvinte, probabil fiecare gospodărie are propria rețetă de zacuscă. Unele cu mai multe vinete, altele mai roșii, mai ”căpiate”.
Avem și câteva recomandări pentru conservarea legumelor!
Dar luna asta mai avem încă și fructe! Unele le conservă, de altele ne bucurăm în starea lor naturală. Sau în plăcinte.
Fructele lunii septembrie
Deja dulceața de fructe de vară este probabil pregătită, dar v-ați gândit că puteți face dulceață și un pic altfel? Mai iute, mai picantă, din roșii, ceapă, ardei iute sau dovlecei? Vă povestim noi aici ce și cum! Și dacă tot am amintit de picant, încercați și acest gem picant de prune, noi îl avem pe lista de favorite.
- Merele sunt în plin sezon, iar rețetele dulci cu mere sunt între preferatele noastre. Cu mai multă sau mai puțină crustă, în funcție de preferințe, puteți alege un desert pentru fiecare zi de duminică!
Unt de mere!! Asta dacă v-ați săturat de dulceața tradițională și vreți să pregătiți și un cadou special pentru sărbătorile din iarnă.
- Perele sunt o sursă excelentă de antioxidanți, polifenoli, care ajută organismul în lupta cu stresul oxidativ. Coaja perelor conține mai mulți antioxidanți decât pulpa! Deși sunt dulci, în ce privește indicele glicemic (care evaluează alimentele și efectul acestora asupra zahărului din sânge pe o scară de la 1 la 100), perele se încadrează între 20 și 49, în funcție de soi.
Prăjitură cu crustă crocantă și pere
Tartă rustică cu pere și gorgonzola
- Prunele sunt tot mai dulci și mai zemoase, iar unii se pregătesc să profite din plin de zahărul din ele pentru gemuri și marmelade. Sau pentru țuică, de ce să nu o spunem, doar suntem mari maeștri la preparat distilate. Dar noi preferăm deserturile!
Desert rapid cu mascarpone și sos de prune
- Strugurii sunt realmente darurile toamnei, iar beneficiile lor nebănuite. Vă propunem să încercați un must sau suc de struguri, dar atenție, indicele glicemic este foarte mare!
Legume în plin sezon
- Vinetele merg direct la congelator, odată coapte, sau la zacuscă.
- Ardei capia sunt numai buni pentru copt și congelat, și ei, în punguțe bine sigilate, pentru a avea la iarnă destui pentru bruschete sau umpluți cu brânză.
- Gogoșarii merg mai bine cu conopidă la borcan, de iarnă
- Sfecla roșie este între cele mai sănătoase rădăcinoase și ori că faceți un borș, ori o folosiți la salată, merită să îi acordați atenție.