Acest minunat deliciu franțuzesc este relativ ușor de realizat, sandwich-ul de bezele colorate, plate, cu făină de migdale, lipite împreună cu gem, cremă de unt sau ganache. Deși sunt franțuzești la origine, numele de macarons vin din cuvântul ammaccare, care înseamnă „a zdrobi” în italiană. A nu se confunda cu macaroons! Un singur ”o” este suficient pentru a vorbi despre un alt preparat. Macaroons sunt niște biscuți din făină cu nucă de cocos rasă, de o formă neregulată și în culoarea clasică a biscuiților.
Originea acestor mici delicii colorate este, și de această dată, destul de disputată. Larousse Gastronomique le plasează momentul apariției în 1791 într-o mănăstire de lângă Cormery, în centrul Franței. Pe de altă parte, există și voci care urmăresc istoria macarons până la ajungerea în Franța a Ecaterinei de Medici, căsătorită acolo cu Henric al II-lea al Franței în 1533. Unii susțin că ea ar fi adus în Hexagon o formă timpurie de macarons, creată de patiserii veniți în alaiul regal din Peninsula italică. În Italia erau produse în mănăstirile veneţiene încă din secolul al VIII-lea și erau cunoscute drept „buricul preoților” datorită formei lor.
Se pare că macarons au început să capete faimă în 1792 când două călugărițe carmelite, care căutau azil la Nancy în timpul Revoluției Franceze, au preparat și vândut aceste prăjiturele pentru a-și putea plăti locul de ședere. Cele două au devenit cunoscute sub numele de „surorile Macaron”, în condițiile în care călugărițele catolice se numesc surori nu măicuțe. În această epocă de început, macarons erau fără arome sau umpluturi speciale. Probabil foarte asemănătoare cu bezelele tradiționale, dar cu marca acestei făini de migdale în ele. Poate la noi ar fi mai aproape de ideea de pricomigdale.
Interesant este că și acum mai există o cofetărie cel puțin unde rețeta originală s-a păstrat neschimbată, așa cum li s-a păstrat și numele: Macarons des Sœurs. Nu au cremă ganache, sunt de un bej pal uniform, cu crăpături fine și gust intens de migdale prăjite. Cei care le-au încercat, spun că a le mânca este un exercițiu de istorie, pentru că rețeta nu s-a schimbat niciodată în cei 230 de ani de la inventarea lor și este transmisă doar patisierului șef de la Maison des Sœurs Macarons. Rețeta și secretul sunt transmise pe cale orală, nu au fost scrise niciodată și, în contractul cu noul patisier, ambele părți jură să nu învețe niciodată pe altcineva cum să le prepare, a explicat actualul patiser Nicolas Genot, pentru BBC. Se pare că proprietarul patiseriei este singurul care face macarons și asta departe de privirile curioșilor.
Abia în anii 1830, macarons au început să arate cum le știm noi astăzi, două câte două, cu adaos de gemuri, lichioruri și condimente.
Variantele sunt nesfârșite și una mai bună decât alta. Aromele tradiționale precum caramelul sărat, afinele, fisticul, vanilia, ciocolata și zmeura sunt întotdeauna populare, dar maeștri cofetari mai inovatori au experimentat ceai verde, wasabi și foie gras.
Deși există o dezbatere asupra istoriei macarons, ceea ce este foarte clar, însă, această delicatesă care ți se topește literalmente în gură merită încercată.
Și pentru că micile bezele colorate merită să fie sărbătorite, ziua lor este marcată din 2005, la Paris, în 20 martie. A început ca un parteneriat între cofetăriile locale și a sprijini, totodată, organizațiile caritabile locale. Ziua oferă șansa iubitorilor de macaron să guste aceste prăjituri de la diverse brutării. Acum Ziua Macarons este sărbătorită în întreaga lume, inclusiv în Budapesta, Toronto, Portland și Perth.
Surse documentare:
https://en.wikipedia.org/wiki/Macaron
https://www.bbc.com/travel/article/20220516-the-true-origin-of-french-macarons
https://www.afrenchcollection.com/macaron-day-2/
Foto: pixabay.com
