fbpx

Măceșele copilăriei

maceșe

Planta din care provin se numește oficial Rosa canina, fiind cunoscută și sub denumirea de trandafir sălbatic. Cu siguranță cei care stați la curte ați putut observa că din ramurile nealtoite de trandafir, care cresc sub altoi mai exact, în timp se dezvoltă o tufă de măceș. Cunoscătorii știu să altoiască pe ea orice specie de trandafir își doresc, dar ceilalți trebuie pur și simplu să o taie.

În sălbăticie, însă, măceșul este mai mult decât util, pentru că fructele sale sunt adevărate minuni ale naturii. Fructul este foarte bogat în vitamina C, conținând peste 2000 mg la 100 de grame de fruct. De aceea este utilizat la producerea de siropuri, ceaiuri, dulcețuri ori gemuri. 

Măceșul este foarte apreciat în medicina naturistă, în special datorită complexului de vitamine pe care îl conține: vitamina A, B1, B2, C, K, P, E.

Ceaiul de măceșe este utilizat ca remediu pentru intoxicații, diaree, afecțiuni hepatice, febră, viermi intestinali (în acest caz, și pulberea de măceșe este foarte eficientă), palpitații. Afecțiunile rinichilor și ale vezicii urinare pot fi ameliorate și cu ajutorul ceaiului de semințe de măceș.

Recoltarea fructelor

Cele mai recomandate, pentru aportul de vitamina C, sunt fructele culese de la o altitudine mai mare de 800 de metri, însă nici celelalte nu sunt de ocolit. Culesul măceşelor se face până la picarea brumei, ceea ce poate însemna inclusiv luna noiembrie. 

Fructele se usucă în locuri umbrite, ferite de umezeală, în strat foarte subţire, proces care durează până la trei săptămâni. Dintr-un kilogram de fructe rezultă în jur de 400 de măceşe deshidratate. 

Fructele proaspete, însă, trebuie preparate înainte de a se înmuia.

Preparare

  • Deși la îndemână și des folosită, fierberea în apă clocotită nu este recomandată, pentru că se pierde multă vitamina C. Dacă folosim totuşi ceaiul cu fructe întregi, atunci le adăugăm în apa luată de pe foc şi acoperim vasul cu un capac.
  • Recomandată este folosirea pulberii, care se poate obţine şi acasă (se macină fructele uscate şi se cern printr-o sită fină, pentru a scăpa de seminţe, iar praful rezultat se pune în borcane închise ermetic, păstrate în locuri întunecoase şi reci). 
  • Siropul de măceşe se obţine, de asemenea, în casă: 200 grame pulbere, 800 ml de apă clocotită, se lasă la macerat 12 ore. Se adaugă 500 grame de zahăr brun, se amestecă bine la foc mic şi se pune în borcane, care se sterilizează la cuptor, vreme de 40 de minute, la 80 de grade.
  • Pasta de măceșe este cel mai laborios produs ce se poate obține, și nu mulți au răbdare să o prepare. Sunt vânzători, în piață, care aduc o pastă neîndulcită, practic baza gemului, însă este de cele mai multe ori foarte lichidă, iar produsul final, pe lângă faptul că cere mult timp pe foc, pentru a se îngroșa, va fi puțin și scump. Ca urmare, cei mai mulți aleg să cumpere la borcan dulceața gata făcută, dar atenție la conținutul de zahăr adăugat! Chiar și acolo unde găsim 0 conservanți, zahărul este important, pentru că, în esență, este cel mai utilizat conservant natural!

Pastă de măceșe făcută acasă

  • Se spală bine fructele și se renunță la cele moi.
  • Se taie capetele negre și dure.
  • Se așază într-o oală la fiert, astfel încât apa să le depășească cu vreo doi centimetri.
  • După ce ajung la punctul de fierbere, se mai lasă în jur de 45 de minute, în funcție de cantitate; se testează dacă fructele sunt moi, dar nu trebuie lăsate până se dezintegrează.
  • Fructele se pasează cu tot cu apa în care au fiert, cu ajutorul unui blender.
  • Pasta obținută, zemoasă, se trece prin sită pentru a elimina sâmburii, moment în care fructele sunt și complet pasate.
  • Compoziția obținută este foarte densă, ca un piure, ca urmare trebuie diluată până ajunge la o consistență groasă, dar fluidă.
  • Pasta obținută se cântărește pentru a putea calcula cantitatea de zahăr (între 300 și 500 g pentru 1 kg, în funcție de cât o dorim de dulce, dar NU 1-1, ca la dulceață).
  • Se mută totul într-o cratiță cu gura largă, pentru a se evapora mai repede lichidul, și se adaugă zeamă de lămâie, pentru a păstra culoarea aprinsă și a nu deveni maro.
  • Se pune la foc mic și se amestecă continuu, până ajunge la punctul de fierbere, moment din care se mai lasă aproximativ 10-15 minute, pentru sterilizare.
  • Pasta obținută se toarnă în borcane sterilizate (la cuptor), fără să riscăm să le spargem pentru că și pasta și borcanele sunt fierbinți.
  • Borcanele se umplu până sus, se înfiletează capacul și se așază pe capac, lăsându-le la răcit acoperite, pentru a se sigila cât se poate de bine!

Surse documentare:

https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83ce%C8%99