fbpx

Mâncare cu dragoste

Mâncare cu dragoste

Tot citind și povestind despre mâncare, am aflat cât de important este ca atunci când pregătiți mâncarea să vă gândiți cu dragoste la cei pentru care o faceți. Mâncarea va avea un gust mai bun și sunt studii care arată asta!

Cine îți dă mâncarea lui, îți dă inima lui. (Cesar Chavez)

Cercetătorii care analizează experiența umană au descoperit că o senzație fizică, cum ar fi gustul, este afectată de modul în care percepem persoana care o administrează. Lucrurile merg chiar mai departe, iar într-un studiu realizat de psihologii de la Universitatea din Maryland, au descoperit și că pacienții aflați în spital au simțit mai puțină durere în timpul procedurilor atunci când au fost făcute de o asistentă prietenoasă.

Revenind însă la mâncare, cu cât punem mai multă dragoste atunci când o pregătim, cu atât gustul ei va fi mai bun pentru cei care o primesc. Și dincolo de percepție, este normal să fie așa, pentru că atunci când facem ceva cu pasiune, rezultatul este în sine mai bun decât atunci când doar bifăm o sarcină. Suntem mai preocupați și de calitatea ingredientelor, suntem atenți la modul în care se derulează întreg procesul, finisăm mai cu atenție și dăm întregului un aer mai festiv. Iar cei sau cel ori cea care beneficiază de întreg produsul muncii noastre simte atât căldura cu care a fost pregătită masa, cât și dragostea noastră directă, care stă de multe ori în mici detalii și un surplus de atenție.

Sperăm să vă inspirăm și cu desertul nostru:

Ruladă cu mascarpone și căpșuni

Aveți nevoie de: 5 ouă, 130 g zahăr tos, 200 g făină, 1 plic de zahăr vanilinat, 1 cutie de mascarpone (250 g), 1 cutie de smântână pentru frișcă (200 ml), 10 căpșuni, zahăr pudră

Cum faceți: bateți ouăle cu zahărul până își triplează volumul. Noi am bătut cam 6-7 minute, vă recomandăm să folosiți mixerul cu palete. Încorporați făina cernută și amestecați cu telul sau cu paleta, cu mișcări de sus în jos și nu pentru mult timp. Turnați compoziția de ruladă pe tava tapetată cu foaie de copt și coaceți la 180 de grade pentru 10-11 minute.
După ce ați scos tava din cuptor, acoperiți cu un prosop de bucătărie sau o altă foaie de copt și rulați, nu foarte strâns.
Lăsați să se răcească.Între timp, bateți cu mixerul smântâna pentru frișcă, crema mascarpone, zahărul vanilat, dar nu pentru mult timp, ci doar cât să se întărească amestecul (altfel se poate tăia).
Ungeți foaia de pandișpan cu cremă, așezați din loc în loc cubulețe de căpșuni, rulați și pudrați rulada cu zahăr deasupra. 

Un studiu citat și explicat de publicația Daily Mail arată chiar câteva cifre: 58% dintre oameni se bucură mai mult de mâncare atunci când aceasta a fost pregătită cu un anumit nivel de implicare și consum de timp și dragoste. În cadrul studiului, două grupuri de participanți au fost invitate la o cină de Crăciun identică, dar în condiții foarte diferite. Primul grup a luat masa într-o cameră decorată festiv, după ce i s-a spus că mâncarea a fost pregătită cu dragoste de o echipă de bucătari folosind rețete preferate de familie. În schimb, al doilea grup a mâncat într-un mediu în care se simțea că efortul depus nu a fost prea mare. La finalul mesei, ambele grupuri au fost rugate să evalueze aroma, gustul și efortul de preparare perceput. Rezultatele au arătat că primul grup credea că masa lor are un gust mai bun, dând un scor mediu de 4,3/5, comparativ cu 3,4/5 al celui de-al doilea grup.

Așa cum spun specialiștii de la Psychology Today, indiferent dacă ne dăm seama sau nu, mâncarea joacă un rol important și în viața noastră romantică. Până și întâlnirile noastre inițiale implică adesea o invitație la masă. De cele mai multe ori ne prezentăm partenerii familiei și prietenilor la o masă ori o întâlnire ce implică mâncare și băutură, iar ritualul adunării în jurul unei mese este modul în care împărtășim evenimentele zilei cu partenerii noștri. 

Dacă ar fi să ne amintim despre un singur film în care mâncarea transmite dragoste, deși lista cuprinde mai mult decât unul singur, amintiți-vă Chocolat, cu Juliette Binoche, Johnny Depp și Judi Dench. O franțuzoaică deschide și conduce o ciocolaterie într-un mic sat francez vizavi de o biserică. Ea își ține magazinul deschis duminica și pare o tentație de neîngătuit pentru ultrareligioși în timpul postului. Și totuși, ciocolata pare să conțină ingrediente magice, care îmbunătățesc toate legăturile dintre oamenii micii comunități. Sigur că este o poveste, dar în esență spune același lucru: când oferi cu dragoste, primește dragoste.

Având în vedere că dragostea este de multe ori asociată cu ideea de dulce (luna de miere, ciocolata de Valentine’s și lista continuă), cercetătorii de la Universitatea Națională din Singapore s-au întrebat dacă legătura se transferă în percepția lumii reale. Întrebarea lor a fost simplă: face dragostea ca mâncarea să aibă un gust mai dulce? Studiul lor a fost publicat în Real Clear Science. Pe scurt, în urma testelor derulate pe diverse grupuri de oameni, se pare că dragostea chiar are „gust” dulce, deși gelozia nu are „gust” acru sau amar, în ciuda a ceea ce spunem noi la modul metaforic, concluzionează cercetătorul principal Kai Qin Chan.

Mai mult decât atât, felul în care alegem să pregătim mesele este important într-o relație sau în relația cu familia, pentru că timpul petrecut împreună este o parte importantă a relațiilor. O modalitate excelentă de a ne conecta este și gătitul împreună. Așa cum poate fetele găteau împreună cu mamele, pentru a învăța și să gătească și să asume responsabilități, a fost și o vreme când fetele au gătit împreună pentru o petrecere sau au făcut o petrecere din gătit, iar ulterior este rândul unui cuplu să gătească împreună pentru a se bucura de încă un moment petrecut alături de cel drag.

Nu știm dacă v-am convins sau nu, dar noi credem cu tărie că mâncarea ne ajută și să ne transmitem dragostea, să-i înconjurăm pe cei dragi cu căldură și afecțiune, iar modul în care o preparăm și ingredientele alese arată grijă nu doar pentru copiii noștri, ci și pentru partenerii noștri de viață.“O rețetă nu are suflet. Tu, bucătarul, ești cel care-i dă viață.” (Thomas Keller, bucătar american, restaurator și autor de cărți de bucate)

Foto: pixabay.com

Surse documentare:

https://www.psychologytoday.com/us/blog/finding-love-the-scientific-take/201908/food-and-love
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3907771/
https://www.dailymail.co.uk/news/article-2089181/A-meal-love-really-DOES-taste-better.html
https://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-4001694/Is-mum-s-meals-taste-good-Food-love-really-delicious-claims-study.html
https://www.realclearscience.com/blog/2013/10/love-really-does-make-food-taste-sweeter.html
https://www.theknot.com/content/famous-food-love-quotes
https://www.sophisticatedgourmet.com/food-quotes/