Gyros, moussaka, souvlaki, tzatziki, spanakopita, saganaki nu mai sunt chiar atât de exotice pentru turistul român în Grecia, dar ne-am gândit că bine ar fi să povestim puțin despre ce nu ar trebui să ratăm în vacanța ce ne așteaptă.
La un studiu rapid al celor mai populare mâncăruri grecești, fără doar și poate prima pe listă este feta, cea mai faimoasă brânză a lor, pe care cu afecțiune o numesc ”prințesa brânzeturilor”. Cuvântul în sine, feta, înseamnă felie. De obicei este făcută din lapte de oaie nepasteurizat, dar uneori poate fi combinat și cu lapte de capră, însă nu mai mult de o treime, în amestec. Feta se produce în mai multe regiuni- Macedonia, Thesalia, Thrace, Epirus, Peloponez și Grecia Centrală. Brânza vine în calupuri mari, cubice sau triunghiulare, și se păstrează în butoaie de lemn în saramură, pentru prospețime și controlul acidității. Feta este una dintre cele mai sărate brânze, cu un conținut de 7%.
Deși se consumă ca atare, cu ulei de măsline și măsline lângă, este de asemenea folosită într-o varietate de salate, inclusiv celebra salată grecească.
Și dacă am pomenit de salata grecească, să ne amintim ce este și ce nu este aceasta, nu de alta dar multă lume tinde să combine în bolul cu salată cam toate vegetalele găsite. Salata grecească, numită și salată țărănească sau horiatiki, este produs național al Greciei, și conține roșii tăiate în sferturi, ceapă roșie și castraveți tăiați grosier. În funcție de regiune, pot fi și măsline, ardei gras, capere, feta, oregano, sare, piper și un dressing tipic grecesc, din ulei de măsline cu zeamă de lămâie sau oțet.
Însăși numele salatei ne duce cu gândul la faptul că inițial a fost un fel de mâncare rural, la îndemâna fermierilor care își luau la lucru câteva ingrediente esențiale, pe care doar le amestecau pentru o gustare rapidă.
Dacă vreți să alegeți o mâncare caldă, dar să rămâneți în zona aperitivelor, saganaki este recomandarea noastră. Este, practic, brânză la tigaie ori la cuptor, dar în funcție de cât de sofisticat este locul unde o mâncați, brânza poate fi combinată cu vegetale (capia sau vinete), carne, fructe de mare (creveți sau midii).
Nu se poate folosi, însă, orice fel de brânză. Grecii recomandă graviera, kefalograviera, kasseri, kefalotyri, de fapt brânză din lapte de oaie cu textură fermă, care se topește dar nu își pierde forma.
Gyrosul este una dintre cele mai populare mâncăruri stradale din Grecia, echivalentul shaormei, iar local este cu carne de porc sau pui, dar în alte zone se face și cu miel sau vită, gătite pe binecunscutele dispozitive verticale. Carnea se taie în felii subțiri, se servește în pita, cu tzatziki, roșii, ceapă, frunze de salată și castraveți.Cuvântul gyros este derivat al grecescului gheereezo, care înseamnă pur și simplu a întoarce, și se referă la modul de preparare al cărnii. Sigur, avem și o legendă care ne spune că termenul vine de pe vremea lui Alexandru cel Mare (Macedon), când soldații lui își găteau bucățile de carne vânată pe săbii, deasupra focului. Pe de altă parte, însă, sunt și voci care spun că gyrosul a apărut în Grecia nu mai devreme de 1922, odată cu refugiații din Constantinopol și Smyrna. Abia după al Doilea Război Mondial, gyrosul a câștigat popularitate și s-a răspândit în Europa, Australia și Statele Unite. Astăzi este una dintre cele mai populare mâncăruri stradale din lume!
Un al produs foarte popular în meniurile grecești este souvlaki, nimic altceva decât frigăruile bine cunoscute și pe la noi, din cuburi de carne de porc, pui, miel sau vită, gătite pe bețe.
Se pare că acest fel de mâncare își are însă originea în trecutul îndepărtat al Greciei, pe vremea aceea se numeau kandaulos, o combinație de carne friptă, pita, brânză și mărar.
Primul loc unde se vindea souvlaki a fost deschis în Livadia, în 1951, iar astăzi îl putem cumpăra la aproape orice tavernă sau colț de stradă, mânca pe loc sau lua cu noi pe plajă. De obicei se servește cu pită, cartofi, roșii, iaurt și ceapă.
O mâncare ceva mai consistentă și mult iubită chiar și în România este moussaka-ua, cu carne tocată de miel și straturi de felii de vinete, acoperite cu sos bechamel care se caramelizează ușor la cuptor, căpătând o crustă nemaipomenită. Moussaka-ua poate fi făcută, fără probleme, și cu carne de vită, iar vinetele pot fi înlocuite cu zucchini sau cartofi.
Acest fel de mâncare își are cel mai probabil originile în Orientul Mijlociu și a fost adusă de arabi în Grecia, odată cu vinetele. Numele grecesc, mousakás, este derivat din turcescul musakka, ce provine, la rândul lui din cuvântul arab musaqqa’ah, adică răcit.
Moussaka nu se găsește, de obicei, în meniurile curente, poate fi considerată mâncare de sărbătoare, dar acolo unde găsiți mâncarea în meniu, nu ezitați!
Merită să amintim aici și melitzanes papoutsakia, vinete umplute cu carne tocată, cu sos bechamel deasupra, gătite la cuptor. Dacă vreți, este o altă formă a musacalei, dar cu un gust pe care nu îl veți uita curând. Dacă le vedeți în meniu, comandați-le cu încredere!
Spanakopita este plăcinta grecească cu spanac, în foi filo, cu o ușoară tentă acrișoară, dată de zeama de lămâie, cu feta, uneori și cu mărar. În funcție de foamea fiecăruia, poate fi un snack, un aperitiv sau o masă principală ușoară. Este o mâncare, totuși, consistentă, având în vedere că în trecut era în buzunarul muncitorilor la câmp, ușor de consumat fără pauze prea mari.
Cum există mari sensibilități privind originile multor produse pe care le găsim frecvent în Grecia, mai spunem doar atât: plăcinta noastră cu spanac ar putea avea o vârstă veritabilă, în jur de 400 de ani, de pe vremea ocupației turce, în condițiile în care există și o variantă turcească, aproape identică, numită ispanaki.
Spanakopita se servește, de obicei, tăiată în felii triunghiulare, încălzită dar nu fierbinte, cu tzatziki.
Și a venit momentul să vorbim și despre tzatziki, sosul grecesc tipic pe care îl întâlnim în multe meniuri, dar, ca și feta, poate fi un fel de mâncare în sine. Cu o bază din iaurt grecesc, 10% grăsime și consistență densă și cremoasă, mai are în compoziție castraveți, curățați de coajă și de sâmburi, rași și apoi foarte bine scurși, usturoi și, uneori, mărar, măcar pentru decor. Cum spuneam, tzatziki apare lângă multe preparate cu carne, dar și ca aperitiv. În ce privește numele, poate fi un derivat al turcescului cacik, de altfel un preparat foarte asemănător, dar și un derivat al sosului indian raita. De altfel există foarte multe varietăți regionale ale acestui sos, în Iran, Irak, Turcia, Cipru, Bulgaria și Serbia.
Nu vom încheia fără să vorbim de două băuturi locale, tradiționale, Ouzo și Retsina.
Ouzo este unul dintre cele mai des asociate produse cu Grecia, cu producție la scară mare încă din 1830. Este un distilat de alcool neutru, diluat cu apă și aromatizat cu o combinație de anason, semințe de fenicul, coriandru, cardamom, nucșoară, scorțișoară, ghimbir sau angelica.
Ouzo este protejat de legea europeană, are până la 40% alcool și se consumă după masă, ca un digestiv, din pahare mici, ca de pălincă. Ouzo a fost inspirat din băutura grecească tsipouro, iar distilarea lui modernă a început în secolul al 19-lea, pe insula Lesbos, din Marea Egee.
În ce privește Retsina, aceasta este un vin grecesc unic, cu 4000 de ani de tradiție, dar despre care se spune că s-ar fi născut din greșeală. În antichitate, vinul era depozitat și transportat în amfore de pământ, sigilate cu rășină. În timp, însă, prin contactul direct între vin și rășină, vinul a preluat gustul specific. În plus, băutura nu oxida cu aceeași repeziciune, dată fiind protecția rășinilor. Retsina are propria categorie de calitate, Mențiune Tradițională Protejată Retsina, iar vinul se produce din struguri Savvatiano, specifici Atticii, iar rășina este de pin.Pe vremuri, Retsina și Moussaka erau meniul clasic al turiștilor în Grecia, dar timpurile s-au mai schimbat. În plus, nu foarte multă lume alege și a doua oară să bea vinul cu puternic gust de rășină, dar măcar o dată merită încercat.
Foto: pexels.com
