Dintre toate poveștile noastre de până acum legate de vacanțe și ce să nu ratăm, la capitolul bucătărie locală, probabil pentru Italia este cea mai simplă alegere: pizza!
Sigur că de la așa numitul concept street-food și până la restaurantele nu doar cu tradiție, dar realmente vechi, în portul din Napoli, de exemplu, pizza este pe toate drumurile, în Italia. Și bine ar fi să o încercați pe oriunde mergeți acolo, pentru că diferențele sunt uneori majore față de ce cunoaștem noi.
Istoria pizzei este lungă, complexă și incertă. Prima atestare scrisă a cuvântului „pizza” datează din latina vulgară și apare în 997, la Gaeta, fiind menționată drept compensație pentru închirierea unei fabrici. Ulterior apare și într-un contract de închiriere din 31 ianuarie 1201, la Sulmona. Apoi este menționată în alte orașe italiene – Roma, L’Aquila, Pesaro, Penne. În secolul al XVI-lea, la Napoli, unei pâini zdrobite i s-a dat numele de pizza care derivă din denaturarea cuvântului „pitta”.
Înainte de secolul al XVII-lea, pizza era acoperită cu sos alb. Abia mai târziu a fost înlocuit cu ulei de măsline, brânză, roșii sau pește. În 1843, Alexandre Dumas (tatăl) a descris diversitatea toppingurilor de pizza. Prima mențiune scrisă a pizza marinara datează din 1734, în timp ce cea a pizza Margherita din anii 1796-1810. În iunie 1889, pentru a onora regina Italiei Margherita de Savoia, bucătarul-șef Raffaele Esposito a pregătit „Pizza Margherita”, o pizza acoperită cu roșii, mozzarella (Fior di latte) și busuioc, pentru a reprezenta culorile steagului italian. Cu o istorie atât de îndelungată, nu este deloc de mirare că pe cine întrebi despre Italia, primul lucru pe care îl spune este pizza!
Iar următoarele cuvinte ar putea fi pasta și risotto.
Una dintre curiozitățile legate de paste este o legendă care spune că ar fi fost aduse din China de către Marco Polo, în 1295! Cu siguranță că și chinezii au o îndelungată tradiție în prepararea pastelor, dar pastele asiatice sunt preparate din alte tipuri de făină. De orez, cum e cazul tăițeilor.
Este foarte dificil de stabilit cine a inventat pastele, dar cel mai probabil fiecare zonă a mers pe drumul ei în dezvoltarea lor. Iar italienii s-au întrecut în a inventa nenumărate forme și dimensiuni, de la cele mai simple, spaghetti, la cele late și făcute ghem sau umplute cu diverse compoziții ori cele tubulare, și acestea în forme și dimensiuni diferite.
În plus, mai avem de ales între paste uscate și paste proaspete, paste care nu absorb multă apă sau paste care rețin mai bine sosul…Asta ca să nu mai vorbim de culori! Verzi (cu spanac), roșii (cu sfeclă sau tomate), portocalii (au în compoziție piure de morcovi sau dovleac), galbene (cu șofran sau curry), maro (cu cacao) sau negre (cu sepia).
Într-un cuvânt, lumea pastelor italienești este nețărmuită, puteți să planificați o vacanță numai pentru ele!
Risotto este și el, acum, o poveste cu arome mediteraneene, deși orezul nu era deloc un produs local. Ca și în alte cazuri, orezul a ajuns în Europa adus de cuceritorii spanioli. Chiar dacă în Grecia ori Roma antice era cunoscut pe continent, orezul se importa, nu era produs local. Acum însă există un anume tip de orez cultivat în Spania (Bomba rice), iar altele în Italia (Arborio și Carnaroli)! Evident, sunt soiurile din care se prepară, pe de-o parte, paella, pe de altă parte risotto.
Indiferent în ce variantă îl preferați, simplu, cu fructe de mare ori cu ciuperci sau poate cu legume, risotto italian merită încercat în orice vacanță!
Despre Italia nu se poate vorbi fără să amintim măcar despre espresso (și în varianta ristretto), dar și despre dulciurile ei specifice: tiramisu, panna cotta și gelato, înghețata specifică locului!
Deși ni se pare atât de cunoscută înghețata, sunt câteva detalii locale foarte interesante. Baza este făcută din lapte, smântână, ouă și zahăr, la care se adaugă piureuri de fructe, nuci, fructe sau alte arome diferite. Ceea ce diferențiază gelato de înghețata comună, să îi spunem așa, este procentul mai scăzut de grăsime și procesul lent de amestecare. Rezultatul, spun specialiștii, îi conferă înghețatei italienești o textură mai densă și arome mai concentrate. Datorită densității compoziției, gelato este de obicei depozitat la o temperatură mai scăzută decât înghețata tradițională pentru a oferi un nivel perfect de cremozitate și o textură mătăsoasă.
Ar mai fi de spus atât: creatorul primului gelato autentic este considerat un alchimist: Cosimo Ruggieri, care a locuit la Florența în timpul domniei Caterinei de Medici. Acum lucrurile s-au clarificat cu siguranță, știm de ce ne-a cucerit definitiv înghețata italiană!
Surse documentare:
https://www.prodottiperpizzerie.it/pizza-e-pizzerie/storia-della-pizza/
https://it.wikipedia.org/wiki/Storia_della_pizza
https://www.artimondo.it/magazine/storia-della-pasta/
http://www.digitaliano.net/digitaliano_materiali_online/pasta/breve_storia_della_pasta.html
https://www.risotti.it/storia.htm
http://ilovefoods.it/2016/09/storia-del-risotto/
https://www.istitutodelgelato.it/origini-e-storia-del-gelato/
Foto: unsplash.com
