fbpx

Meniu de vacanță în… Spania

Bucătăria spaniolă este complexă și variată, combinând ingrediente mediteraneene europene și arabe într-o manieră în care nimeni altcineva nu o mai face.

Pe lângă așa-numita triadă mediteraneană- cereale, viță-de-vie și ulei de măsline, peștele și fructele de mare se alătură mâncărurilor pe bază de carne de pui, porc, miel și vițel cu arome de pătrunjel, oregano, rozmarin și cimbru în culori vii date de șofran și boia de ardei.

Spania este, de altfel, cel mai mare producător din lume de ulei de măsline și, alături de Ungaria, unul dintre cei mai importanți producători de paprika, numită aici pimento. De altfel, două dintre cele mai renumite sortimente de boia din lume provin din Spania!

Un mic-dejun spaniol tradițional constă în cafea, lapte sau ciocolată cu lapte, cu biscuiți, mai ales Marie, madlene sau pâine prăjită cu ulei de măsline și roșii sau churros (din aluat de gogoși, prăjiți, doar cu o formă diferită).

Prânzul spaniolilor este foarte elaborat și, de obicei, mai ales vara, urmat de un somn bun sau măcar o relaxare, timp în care toată viața în Spania se suspendă, magazinele sunt închise, nici vântul nu se mai simte. Viața se reia mai spre după-amiază, când și soarele se mai domolește.

Revenind la prânzul spaniol extrem de ofertant, constă de obicei într-o supă, cu salată, carne sau pește și desert (fructe, iaurt sau ceva dulce). Și tapas – aperitive ori snack-uri, constând în platouri cu jamon, salam, chorizo (cârnați picanți de porc), brânzeturi și măsline, servite înainte sau după masă.

Cea mai populară mâncare a spaniolilor este, fără îndoială, paella. În funcție de regiune, combină orezul cu aromă de șofran cu o gamă largă de ingrediente suplimentare, cum ar fi fructe de mare, legume sau carne. Deși paella originală a fost creată în Valencia, unde a fost făcută cu legume de sezon, păsări de curte și iepure, în Spania modernă, denumirea este folosită pentru a desemna toate preparatele din orez gătite într-o paellera sau paella – tigaia tradițională folosită atât pentru gătit, cât și pentru servire. Extrem de comune sunt și croquetas (crochete), de obicei cu aluat din sos béchamel răcit, din care se formează un fel de găluște alungite, care se dau prin pesmet și se prăjesc. Sunt varietăți cu șuncă sau cu pui, dar și cu ciuperci, pește cod sau creveți. Rețeta de bază a pornit de la folosirea resturilor de mâncare, în vremuri mai puțin prielnice, când nimic nu se arunca.

Gazpacho este bine-cunoscuta supă rece spaniolă, perfectă în zilele fierbinți de vară. Tortilla de patatas este un fel de omletă locală, însă încorporează și cartofi fierți. Legenda spune că a fost inventată în 1817, de către generalul Tomás de Zumalacárregui, pentru a-și hrăni armatele înfometate. În funcție de zonă, acum poate conține și chorizo, zucchini, ardei gras ori ciuperci. 

Migas (Migajas) este un fel de mâncare vechi, tradițional în bucătăria spaniolă și portugheză deopotrivă. Constă în pâine veche, înmuiată în apă și prăjită în ulei de măsline, al cărei nume, migas, înseamnă exact asta, pesmet. Condimentele folosite sunt usturoiul și boiaua. În funcție de zonă, sunt varietăți cu spanac, chorizo și bacon. 

Ensaladilla rusa este cel mai aproape de salata noastră de boeuf, tot un aperitiv.

Înainte de prânz sau dacă mai este mult până la cină, pentru un spaniol obișnuit sau un turist flămând, totdeauna există bocadillos. Sunt sandviciuri cu specific local, în baghete, cu felii de jamon, brânză, ton, omletă sau chorizo. Chiar dacă spaniolii nu obișnuiesc să pună sosuri ori maioneză înauntru, pâinea poate fi stropită cu ulei de măsline sau frecată cu roșie, cam cum am face noi cu pâinea prăjită frecată cu usturoi.

Spre deosebire de prânz sau pentru faptul că spaniolii mănâncă și între mesele principale, cina este simplă și mai ales târzie! Asta înseamnă între 20.30 și 22.00. Noroc că nu se mănâncă mult la ora asta. Adică doar un fel de mâncare și un mic desert. Și dacă am pomenit de desert, Spania am putea spune că ne dezamăgește la capitolul dulciuri specifice. Sigur că sunt câteva produse locale, începând cu churros, madlenele și biscuiții pomeniți la mic-dejun. Am mai putea pomeni doar nugaua locală, numită turron, o serie de tarte și flan-uri.

Foto: unsplash.com