fbpx

Ouăle, simbol al Vieții și Învierii

ouă de paști

Indiferent cât de mult ai vorbi despre cadourile aduse de Iepuraș, încărcătura religioasă a Paștelui a fost mult mai puțin diluată de modernism decât cea a Crăciunului. Dacă celebrezi Paștele, celebrezi Învierea lui Isus Christos, chiar dacă multe dintre obiceiurile asociate sărbătorii sunt păgâne, precreștine.

Ouăle, alături de Iepuraș, au făcut parte totdeauna din simbolistica regenerării vieții și au fost asociate festivalurilor precreștine de celebrare a primăverii. Din perspectivă creștină, reprezintă ridicarea lui Isus din mormânt și Învierea.

Coloratul ouălor de Paşte este o tradiţie pre-creştină cunoscută începând din Armenia, Rusia, Grecia, zona mediteraneană, până în Europa centrală.

Istoricul Daniela Dumbravă, de la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române, spune că vopsitul ouălor vine din Persia, iar primul ou vopsit de care se ştie este Oul de struţ punic din sec. IV-III î.Hr. descoperit în Cartagina. De asemenea, spune istoricul, registrul tradiţiei încondeierii oului aparţine mai curând spaţiului persan şi este foarte probabil ca de aici să fi pornit tradiţia spre estul Europei şi, ulterior, în restul acesteia.

Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşte şi de ce au devenit simbolul Învierii Domnului. Una dintre acestea relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce și acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Oul există în continuare pe masa de Seder a evreilor și știm că răstignirea a avut loc în vinerea dinaintea începerii paștelui evreiesc, Pesahul.

În ce privește modalitățile de colorare a ouălor pentru celebrarea Paștelui, avem mai multe variante, în funcție de zonă.

Încondeierea cu ceară este o datină străveche, cu rădăcini slave.
Pentru realizarea acestui mic obiect de artă, am putea spune, este nevoie de ceară şi chişiţe, instrumentele pentru încrustat. Chişiţele sunt de mai multe mărimi, cele cu vârful mai subţire sunt folosite pentru liniile fine, cele un pic mai groase pentru linii mai pronunțate, iar cele mai mari pentru umplere. În mod tradițional, ouă se realizau prin scufundarea succesivă în straturi de culoare (galben, roșu, negru), pe care se lucrau apoi cu ceară modelele și simbolurile.

Tehnica este răspândită și în ziua de azi în România, Ucraina, Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Serbia, dar și în anumite regiuni ale Germaniei.

Cei care vor să aprofundeze subiectul, au la dispoziție lucrarea profesorului ieșean Ion H. Ciubotaru, Ouăle de Paşti la români. Vechime, semnificaţii, implicaţii ritual-ceremoniale, apărută în 2012. Anterior, dar la o distanță de câteva decenii, în 1937, a fost publicat studiul Ouăle de Paşti. Studiu de Folklor, al reputatului folclorist Artur Gorovei. De asemenea, în 1914, a apărut Colecția de ouă încondeiate, o broşură publicată de Maria Panaitescu, în care sunt ilustrate modele de ouă, specifice tuturor zonelor ţării noastre. Aceasta este, practic, principala sursă de inspiraţie pentru cei care duc mai departe tradiția încondeierii ouălor, la noi.

O altă tehnică de decorare a ouălor pentru Paște rămâne și cea a colorării lor. Înainte de apariția culorilor la plic, ouăle de Paşte erau vopsite prin extragerea culorilor din plante. Specialiştii spun că principala culoare era galbenul. Cu excepţia albastrului, toate celelalte culori se obţin dacă oul este introdus, într-o primă fază, într-o baie cu vopsea galbenă.

De altfel, cele mai vechi şi mai frecvente culori folosite sunt galbenul – culoarea Soarelui– şi roşul sângelui lui Christos.