Tomate, roșii, porodici, părădăici, părădaise, pătlăgele… indiferent ce nume folosim pentru ele, de cunoscut, toți le cunoaștem. Dar cât de bine le știm, oare?

Roșia este apropiată pe linie genetică de ardei, cartof sau vânătă, dar și de physalis alkekengi. Chiar dacă din punct de vedere botanic este un fruct, americanii au decis altfel! În 1893, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, în mod unanim, a hotărât că la colectarea taxelor vamale, roșiile trebuie considerate legume. La peste 100 de ani distanță, în 2001, Uniunea Europeană a decis oficial că roșia este fruct, și nu legumă.

Nativă din zona centrală a Mexicului, până în Peru, roșia ne-a adus de acolo și cuvântul tomată (toate derivatele), care provine din limba populațiilor mezo-americane Nahua: tomatl. În ce privește numele științific al plantei, acesta provine din latină, lycopersicum, însemnând în traducere mot-a-mot “piersică-lup“.

Cum s-a întâmplat cu multe alte produse, începând cu arborele de cacao și până la cartof sau porumb, tomatele au fost aduse de conchistadori în Europa, conduși de Hernan Cortez, atunci când s-a întors în 1519 din expediţia sa peste ocean. Inițial, erau cultivate ca plante ornamentale. Prima atestare documentară a roşiilor în afara Spaniei a fost la 1544, în Italia, unde erau crescute tot ca plante ornamentale.

A durat, însă, aproape 200 de ani până când roșia a cucerit efectiv Europa. La mijloc pare a fi fost o neînțelegere, pentru că se credea chiar că ar fi periculoase. Asta pentru că platourile pe care erau servite, de cositor şi plumb, intrau în reacție cu acidul roșiei, putând să ducă la intoxicații cu plumb, riscul fiind moartea. Nu e chiar ce știm noi acum despre roșii, nu?

Tomata noastră prinde, totuși, rădăcini în Spania și la Napoli, în Italia. Poate șansa ei a fost Pizza Napoletana, cine știe? Rotundă, roșie sau galbenă, era de-acum numită pomodoro, „măr de aur” și devenea vedetă.

După Spania și Italia, Franța este a treia țară cucerită de fructele de altfel atât de dulci și de zemoase. Provensalii sunt primii francezi care le consumă, iar restaurantul „Les Trois Frères Provençaux” este considerat primul care a introdus roșiile în meniul său. Ulterior, confruntându-se cu cererea masivă a consumatorilor, grădinarii din Paris încep să le cultive cu mult succes. Chiar dacă ajung ceva mai târziu în țările germanice, cu siguranță acestea sunt cucerite de roșiile noastre, nu de alta dar le trădează numele: paradiesapfel, adică mărul paradisului, părădaise, cum ar veni în Banat, loc unde șvabii s-au așezat.

Beneficiile roșiilor

Valoare nutritivă (100g)

Calorii: 21 kcal
Proteine: 0.88 g
Carbohidrați: 3.92 g
Zahăr: 2.63 g
Grăsimi: 0.2 g

Vitaminele (100g) în fructe proaspete:

vitamina C – 30%
vitamina A – 0,8%
vitamina K – 16%
Potasiu – 12%
Mangan – 11%
complexul de vitamine B – 0,20%

Marile beneficii ale tomatelor provin din pigmentul care le oferă culoarea- licopenul. Acesta este un antioxidant natural care poate proteja celulele împotriva îmbătrânirii. Organismul nu are capacitatea de a sintetiza licopenul, iar singurul mod de a-l obține este prin alimentație. Unele cercetări au arătat că cel mai bun mod de asimilare a licopenului este prin prepararea termică a roșiilor și transformarea în bulion sau sos: în acest mod se sporește puterea sa antioxidantă.

După cum arată un studiu publicat în revista Jurnalul International al Cancerului, de obicei o dietă săptămânală cu preparate din tomate, poate reduce considerabil riscul de cancer al sistemului digestiv. Un alt studiu, prezentat de Harvard Health Publishing, a constatat faptul că persoanele care consumă alimente pe bază de tomate, își reduc riscul de atac vascular.

Practic, studiile arată că 100 grame de roșii, consumate de trei ori pe săptămână, reprezintă doza minimă, pentru ca licopenul să își exercite funcția sa preventivă.

Roșiile sunt folosite și în cosmetică, pentru tratarea pielii uscate și crăpate, până la arsurile solare. Industria cosmetică folosește adesea pulpa de tomate ca ingredient în măști și loțiuni, pentru a hrăni și a da fermitate pielii. Măștile făcute acasă, cu roșii cultivate în sistem tradițional ori ecologice, sunt cel puțin la fel de interesante.

Cum alegem roșiile

Evitați roșiile cu puncte sau pete întunecate ori decolorate sau lovituri
Să aibă o greutate bună pentru dimensiunea sa, nu să fie goală pe dinăuntru
Să fie fermă, dar suficient de moale pentru simți pulpa coaptă la apăsare
Să fie foarte aromată atunci când o mirosiți aproape de locul în care a fost atașată tulpina

Roșiile cu puncte sau pete întunecate pe coajă pot indica putrezirea întregului fruct. Nu este un lucru cert, dar pentru orice eventualitate este bine să le evitați. În ce privește greutatea, o roșie pe care o simțiți grea în palmă, este o roșie mult mai suculentă. În plus, alegerea unei roșii bune ține și de mirosul acesteia: trebuie să simțiți aroma puternică dulceagă. O roșie fără miros nu va avea nici gust!

Cum păstrăm roșiile

Nu depozitați roșiile la frigider!
Păstrați-le pe o suprafață plană, sprijinite pe partea cu codița, ferite de lumină
Nu le spălați decât înainte de a le consuma

Roșiile nu au nevoie de depozitare în frigider, unde, de altfel, riscă să se stafidească mai repede. Motivul pentru care trebuie ținute cu tulpina în jos, pe o suprafață plană, este legat de faptul că zona în care a fost atașată codița e sensibilă. Aici pot pătrunde umezeala și bacteriile, provocând putrezirea roșiei. O altă opțiune este pur și simplu de a sigila zona respectivă, folosind, eventual, folie de bucătărie. Același lucru este recomandat, de altfel, și la banane. Și pentru că am pomenit de banane, mai trebuie spus că bananele, prunele, caisele și mango emit cantități mai mari de etilenă pe măsură ce se maturizează și nu pot fi depozitate împreună cu alte fructe care riscă să se strice în prezența acestora.