Atunci când un turist se gândește la România, sunt mari șanse să asocieze vacanța cu gustul unei ciorbe dense sau cu sarmalele ori micii. Și noi facem de obicei asta, după o vacanță. Purtăm o întreagă poveste într-o imagine sau într-o amintire culinară. Iar din Portugalia am veni mai mult ca sigur cu Pastel de Nata (pasteis de nata).
Dacă mijiți ușor ochii și vă uitați la un platou cu micile tarte umplute cu cremă de gălbenuș de ou, o să simțiți tot soarele Portugaliei în suflet!
Pastél de Nata sau Pastél de Belém este unul dintre cele mai faimoase produse de patiserie din Portugalia, mai mult decât un simbol național, ar spune unii, chiar o mică bucată de rai… iar asocierea nu este întâmplătoare, pentru că povestea acestor delicate dulciuri se ascunde în spatele unor ziduri de mănăstire.
La fel ca multe alte produse de patiserie tradiționale, istoria Pastél de Nata are în spate secole, originea sa fiind direct legată de „Pastéis de Belém”, care se fabrică și astăzi.
Prima micuță tartă datează de pe la 1800. Se spune că în timpul revoluției liberale, călugării de la Mănăstirea Ieronimilor, în Belém, au creat rețeta originală a primului „pastéis de nata” pentru a-și asigura supraviețuirea. În interiorul zidurilor mănăstirii, ouăle erau din abundență, albușul fiind adesea folosit pentru a apreta rasele călugărilor. Cum gălbenușurile rămâneau, au condus în mod natural la crearea acestui produs de patiserie. Tarta portugheză cu cremă era vândută de călugări turiștilor ajunși acolo cu vaporul pentru a vizita mănăstirea și Torre de Belém, din apropiere.
Rețeta originală este aceeași și astăzi și rămâne secretul exclusiv al Oficina do Segredo (camera secretă) de la fabrica din Belém, singurul loc în care aceste mici tarte pot primi denumirea de „Pastéis de Belém”. Restul pot fi numite doar Pasteis de Nata.
Celebritate
„Pastéis de Belém” au devenit atât de populare, încât chiar și după ce mănăstirea s-a închis, în 1834, patisierul mănăstirii a vândut rețeta lui Domingos Rafael Alves, un om de afaceri portughez din Brazilia, responsabil de supraviețuirea acesteia până în zilele noastre.
Povestea mănăstirii, de altfel sit în patrimoniul UNESCO, și a supraviețuirii ei cu ajutorul micilor produse de patiserie este cel puțin la fel de interesantă ca faptul că de exact același loc își leagă numele un celebru personaj istoric. Totul a început în 1459, când infantele Henry Navigatorul a construit pe mica plajă, Praia do Restelo, din estuarul râului Tajo o capelă pentru călugării ordinului religios al Sfântului Ieronim, închinată Sfintei Maria de Belem. În acel schit modest se spune că Vasco da Gama și oamenii săi au petrecut noaptea în rugăciune înainte de a se aventura în descoperirea Orientului, în 1597.
300 de ani mai târziu, tartele cu cremă i-au ajutat pe călugări să obțină o sursă de venit. Ulterior acestea au fost vândute într-o fabrică de rafinat zahărul din apropierea mănăstirii, iar în 1837 a fost înființată patiseria „Antiga Confeitaria de Belém”. Fiecare Pastel de Belém este realizat și acum manual și în 2011 au fost alese drept una dintre cele 7 minuni culinare ale Portugaliei.
Tradiții
Un vechi proverb portughez spune că „o mireasă care mănâncă un Pastel de Belém nu își va scoate niciodată inelul”. Așadar este destul de obișnuit să întâlniți cupluri îmbrăcate în hainele de ceremonie la cea mai faimoasă brutărie din Lisabona. Pentru că magazinul original există și acum și nu e deloc greu de ajuns acolo. Dacă aveți drum de vacanță în Lisabona, să știți că sunt doar 20 de minute cu autobuzul din centru și toată lumea povestește că merită văzute și gustate.
Rețeta pe care am încercat-o noi este aici.
Surse documentare:
https://pasteisdebelem.pt/en/history/
https://en.wikipedia.org/wiki/Pastel_de_nata
https://www.portugal.com/location/pasteis-de-belem/
