Cu toții cunoaștem expresia gerul Bobotezii și în ultimii ani mai cu seamă ne-am mirat că frigul iernii nu mai este atât de pătrunzător, parcă. Gerurile nu mai sunt ca în copilăria multora dintre noi, dar nu despre schimbările climatice vorbi aici, ci despre supele de iarnă, mai bune chiar decât ceaiurile aromate.
Supa de ceapă
Una dintre cele mai cunoscute rețete este cea franțuzească, soupe à l’oignon, de obicei supă de carne și ceapă și adesea servită gratinată cu crutoane sau cu o felie mai mare de pâine acoperită cu brânză, ca o insulă plutitoare deasupra.
Deși i-au dat notorietate, nu francezii au inventat supa de ceapă, aceasta fiind cunoscută din epoca romană. De-a lungul istoriei, a fost mai degrabă văzută ca hrană pentru oamenii cei mai puțin avuți, ceapa fiind din belșug și ușor de cultivat. Totuși, versiunea modernă a acestei supe își are originea în Paris, în secolul al XVIII-lea.
Există două legende privind inventarea supei de ceapă franceze moderne și ambele îl au în centrul poveștii pe regele Ludovic al XV-lea al Franței, cunoscut și ca Ludovic cel Mult Iubit. Prima este legată de o zi de vânătoare pe domeniile regale, când probabil vânatul a fost mai agil decât haita aristocraților, iar la întoarcerea la reședința de vânătoare, regele nu a găsi în dulapuri decât ceapă, unt și șampanie. Așa cum astăzi ar proceda orice student cu talent culinar, totul a fost aruncat într-o oală și voilà! Supa de ceapă gata!
Cealaltă poveste așază originile supei de ceapă în bucătăria de la La Pomme d’Or, din Châlons-en-Champagne. Aici trăia și Nicolas Appert, părintele conservării alimentelor și inventatorul conservelor. Supa ar fi fost servită ducelui de Lorena, fostul rege al Poloniei Stanislas Leszczynski, aflat în drum spre Versailles, unde își vizita fiica, Regina Marie, soția lui Ludovic al XV-lea. Intrată vreme îndelungată într-un con de umbră, supa de ceapă a cunoscut o renaștere a popularității în anii 1960 în Statele Unite, într-o perioadă în care a crescut interesul pentru bucătăria franceză, odată cu apariția Juliei Child în peisaj.
Supa de usturoi
În bucătăria spaniolă, sopa de ajo este o supă tradițională de usturoi făcută cu pâine, ou poșat în supă din carne de pui, cremă de usturoi și sherry.
Dar diferite rețete de supă de usturoi sunt de găsit în Franța, Cehia, Slovacia, Polonia și chiar dincolo de ocean, în Mexic.
Majoritatea rețetelor populare în România sunt supe-creme care au la bază cartofii și legumele specifice supelor, în plus usturoi și smântână. În funcție de gusturi și de preferințe, deasupra își poate găsi locul și parmezanul, iar usturoiul poate fi copt în cuptor, în loc să fie fiert alături de celelalte legume. Dacă aveți timp, puteți carameliza ușor în unt, la cuptor, toate legumele. Orice mic detaliu înseamnă un plus de gust! Iar supa încălzește realmente.
Supa de chimen
Este specifică bucătăriei maghiare și o regăsim atât în Ardeal, cât și în Banat. O căutare pe google a reușit însă să ne întristeze oarecum, pentru că este promovată mai ales drept o supă ieftină sau una de post. Și nu este deloc vorba despre asta. Orice supă-ciorbă este o mâncare ieftină, care nu necesită decât câteva ingrediente și un pic de timp pentru fierberea lor.
Supa de chimen este însă o poveste în sine, o combinație de gusturi nu de toți plăcută, însă cu siguranță potrivită pentru iernile grele din pustă sau de pe văi.Totul începe cu prăjirea seminţelor de chimen, la foc mic, până își dezvăluie aroma inconfundabilă. Adăugați apă sau supă de carne, ceapă călită și usturoi pisat. Supa se îngroașă cu rântaș, acea făină prăjită în unt (sau untură), la care se poate adăuga și puţină boia dulce, că doar e ungurească. Totul se condimentează cu sare şi piper și se serveşte cu crutoane sau cu pâine prăjită frecată cu usturoi şi stropită cu ulei.
Foto: unsplash.com