fbpx

Tocana, aceeași poveste de mii de ani

tocană

Fără îndoială nu sunt mulți cei care să nu fi mâncat măcar o dată în viață simpla și delicioasa tocană.

Probabil, între rețetele bunicii, ar fi chiar prima pe listă la capitolul fel principal de mâncare. Ori din carne de porc, ori de vită, în varianta gulaș sau un păpricaș de pui, măcar de două ori pe săptămână se regăsea în meniul familiei, iar cea de legume și cartofi chiar mai des, cu precădere în lunile reci, când toată lumea caută un pic de confort, chiar și în bucătărie.

Tocana nu este nicidecum o invenție autohtonă, iar istoria și varietățile o fac de neînlocuit, pentru că prin simpla combinație a ingredientelor devine ușor altă mâncare, cu alte savori fenomenale.

De fapt, când spunem tocană, la ce ne referim?

Cea mai simplă variantă presupune ceapă călită într-o lingură de untură sau ulei. Se adaugă boiaua dulce, se pune și carnea și se călește alături de acestea, se acoperă totul până își lasă carnea zeama, apoi se mai pune un morcov tăiat mărunt, apă cât să acopere totul și, la foc mic sau în cuptor, până când este gata. Se condimentează cu sare și piper.

Pentru gulaș, de obicei alegem carne de vită, o pregătim exact ca mai sus, dar adăugăm mai multe legume: morcovi, ardei capia sau gras, cartofi și sos de roșii, boia iute, sare, piper și chimen. Putem să-i facem și găluște, din făină cu ou și un praf de sare.

În varianta englezească, se adaugă câteva ingrediente, dar nimic nu se schimbă fundamental. În loc de apă, peste carnea călită, se adaugă supă de vită și bere neagră. Totul fierbe la foc mic sau în cuptor, alături de morcovi tăiați cubulețe și, dacă vreți un plus de savoare, câteva bucăți de piept de porc tăiate cuburi.

În aceeași idee, bineînțeles cu specificul locului, se poate reconstitui rețeta franțuzească. Boeuf Bourguignon. Sunt exact aceleași ingrediente de bază, ulei de floarea-soarelui, ceapă, morcovi, usturoi, carnea de vită și le pregătim de data aceasta numai la cuptor, timp de câteva ore. Și, fiind vorba de o tocană originară din Franța, se adaugă vin, de Bourgogne, de unde îi și vine numele tocănii noastre.

Cam toate tocănițele de carne sau legume își au origine în bucătăria rurală, așadar nu au cum să difere foarte mult. Slow cooking-ul s-a născut demult și din rațiuni practice. Totul se pregătea de cu seară, după ce erau încheiate celelalte activități, iar dimineața se puneau în cuptor, unde aveau vreme să se gătească voie, în cele câteva ore cât familia era la muncă.

Iar acest ritual este unul ancestral, strămoșii noștri îl urmau aproape în aceeași manieră ca și noi acum.

Practica fierberii cărnii în lichide poate fi urmărită mult în urmă, în timp, așa cum au descoperit istoricii. Unii spun că istoria tocănii este veche de 7-8.000 de ani și se bazează pe rețete similar descoperite de arheologi.

Triburile amazoniene, de exemplu, obișnuiau să folosească învelișul tare al scoicilor ori moluștelor pentru a prepara tocana. Publicația on-line Realm of History menționează că rețeta străveche apare și în descrierile lui Herodot, într-o descriere ce acum ne cam dă frisoane: ”… pune carnea în burta animalului (termenul este folosit la propriu), adaugă apă și fierbe totul pe foc făcut din oase. Oasele ard bine, iar stomacul cuprinde toată carnea dată jos de pe oase”. În acest mod, taurul sau orice alt animal adus la sacrificat este în mod ingenios folosit, cu totul, pentru a fi consumat.
Și Vechiul Testament este bogat în referințe privind pregătirea cărnii.

Cu câteva secole înaintea erei noastre, exista o carte de bucate romană, Apicius: De Re Coquinaria, care cuprindea o serie de rețete de tocană de pește sau miel.
Cea mai veche mențiune a celebrului Ragout francez este în secolul al 14-lea, în cartea bucătarului Taillevent, Le Viandier.

Sursă documentare:

  • https://www.realmofhistory.com/2018/04/04/9-oldest-food-recipes-history
Ne împrietenim?
Abonează-te la canalul nostru de YouTube

Dă-ne un
 

pe Facebook


Înscrie-te la newsletterul săptămânal