fbpx

Vase pentru cuptor – cum le alegem și la ce le folosim

  • Home
  • Utile
  • Vase pentru cuptor – cum le alegem și la ce le folosim
vas pentru cuptor

Dincolo de faptul că te ajută să economisești timp și energie, pentru că odată introdus vasul și setat timpul necesar pe un ceas cu alarmă, de restul poți să faci orice altceva, gătitul la cuptor este mult mai recomandat pentru o dietă sănătoasă.

Motivul este foarte simplu: metoda de gătit influențează valoarea nutrițională și conținutul de grăsime al mâncării. Dacă alegem să prăjim în baie de ulei, chiftelele, de exemplu, acestea vor fi mult mai impregnate cu grăsime decât dacă le vom coace la cuptor.

Coacerea este o tehnică de gătit mult preferată și recomandată de experții în sănătate de peste tot, iar cum deja ne pregătim de anotimpul ploilor de toamnă, căldura și mirosul venite din bucătărie sunt un adevărat pansament emoțional.

Pentru cei care se pregătesc să mute totul în cuptor, noi venim cu idei și soluții privind recipientele numai bune pentru fiecare fel de mâncare ori desert în parte.

Tipuri de vase

  • Tava pentru friptură cu sos la cuptor – poate fi pur și simplu tava cu care vine cuptorul în dotare, dar la fel de bine poate fi o tavă din inox sau ceramică, cu pereți mai înalți
  • Tava pentru rotisat – poate fi din inox sau material neaderent și are, de obicei, un grilaj în interior, pentru ca friptura să nu se gătească în lichid, ci să facă de jur împrejur crustă 
  • Caserola  – poate fi din fontă (glazurată sau nu), ceramică, teracotă, sticlă termorezistentă sau vas neaderent și se folosește pentru tocana la cuptor unde, pe lângă carne, avem multe legume și sos, așadar avem nevoie de un vas pentru gătit ceva mai înalt
  • Vas roman – este un vas special din teracotă, de diferite forme și dimensiuni, care poate fi folosit cu sau fără capac în funcție de ce pregătim. Lutul din care este confecționat absoarbe apa, iar alimentele se gătesc într-un strat de aburi ce le păstrează majoritatea calităților nutritive. 
  • Tajine – este un vas special de gătit arăbesc, care seamănă cu un con sprijinit pe o farfurie rotundă. De obicei din ceramică, este un mini-cuptor în sine. Poate fi de dimensiune variabilă, fiecare porție putând fi servită individual. Este folosit pentru tocană cu legume și, eventual, carne, în funcție de regiune.
  • Tava pentru biscuiți, fursecuri, saleuri, paleuri, foitaj – o tavă foarte plată, de obicei metalică
  • Vas pentru tartă – poate să fie un vas neaderent cu margini detașabile, dar la fel de bine poate fi un vas ceramic sau din sticlă termorezistentă, în funcție de preferințe.
  • Guguluf – este un vas special, în care se pregătește prăjitura cu același nume, care seamănă cu un turban. Vasul poate fi din silicon, material neaderent sau ceramic. Guguluful –prăjitură este o specialitate din Alsacia, Austria, Republica Cehă și Germania de Sud.
  • Ramekin – este numele unor vase ceramice, de obicei de dimensiuni reduse, pentru prepararea porțiilor individuale. Poate fi folosit atât pentru dulciuri, cât și pentru mâncăruri sărate.
  • Forme diverse de silicon – de la tăvi și până la forme de brioșă ori guguluf, mai nou găsim de toate

Materiale uzuale pentru vasele de cuptor

În principiu, vasele pentru mâncare la cuptor sunt realizate din:

  • Inox
  • Cupru
  • Aluminiu și aluminiu dur
  • Fontă
  • Ceramică
  • Lut
  • Sticlă termorezistentă

INOX-ul este un aliaj de oțel, crom și nichel, iar vasele rezistă în timp și își mențin aspectul. Nu ruginesc, se curăță ușor, dar în ce privește conductivitatea termică, aici au de suferit. Căldura nu este distribuită uniform la baza recipientului pentru gătit, ca urmare alimentele s-ar putea găti neuniform, se pot arde și lipi în preajma sursei de căldură, iar curățarea poate fi dificilă.

Cuprul este cel mai bun conductor termic disponibil, dar la capitolul dezavantaje putem bifa nu doar prețul ridicat, ci și faptul că interacționează chimic cu anumite alimente, ceea ce poate duce la intoxicații severe. Din acest motiv, un vas de cupru este ”glazurat” cu un alt tip de material, pentru a nu ajunge în contact direct cu mâncarea.

Aluminiul este și el un bun conductor, vasul fiind și ușor, dar este moale și mai puțin durabil decât inoxul. Și vasele de aluminiu sunt învelite, de obicei, într-un strat protector, de cele mai multe ori neaderent, dar de această dată și pentru a le proteja de distrugere, prin folosire îndelungată. 

Aluminiul dur este supus unui procedeu de întărire, efectul obținut fiind de durabilitate crescută, chiar mai bună decât a inoxului. Și vasele din aluminiu dur sunt ulterior îmbrăcate într-un strat neaderent.

Fonta este un material greu și gros, îi ia mult timp să se încălzească, dar are o mare inerție termică, ceea ce o face ideală pentru gătitul lent, îndelungat. Multe vase din fontă au înveliș de ceramică sau neaderent.

Ceramica este disponibilă în multe forme și dimensiuni, se încălzește gradual, dar reține foarte bine căldura. Este un material ne-reactiv, ceea ce o face potrivită pentru gătirea alimentelor acide sau alcaline, putând fi folosite și pentru depozitarea alimentelor ulterior. Pentru că sunt foarte estetice, pot fi folosite și la servire, nefiind necesară transferarea mâncării.

Lutul  este foarte apreciat în ultima vreme.  Cu cât vasul este mai gros, cu atât este mai rezistent la temperaturi mari. Trebuie însă să știi să astfel de vase sunt sensibile la șocuri și se pot ciobi ușor. Sticla termorezistentă –  Yena, Pyrex sau Duran – este foarte potrivită pentru cuptor, atât pentru deserturi, cât și pentru feluri principale. Nici sticla nu este reactivă, ceea ce înseamnă că se poate folosi pentru orice tip de aliment. De asemenea, este un conductor bun de căldură și va ajuta la formarea mult-doritei cruste.

Rezistență termică

Atunci când gătim la cuptor, este bine să ne asigurăm că vasele folosite sunt potrivite nevoilor noastre. Fie ca dimensiune, fie ca material. Primul lucru pe care îl facem când achiziționăm un astfel de vas este să citim eticheta, unde se specifică la ce tip de flacără ori cuptor poate fi folosit. 

Unele vase sunt doar pentru plite cu inducție, altele pentru flacără deschisă, sunt vase specifice pentru cuptor și unele recomandate pentru cuptorul electric, cu inducție sau nu. Ca urmare, în funcție de cuptorul pe care îl deținem, cumpărăm și restul.

Rezistența la căldură

  • Inox: 300 °C
  • Fontă: 300 °C
  • Materiale neaderente: 220 °C
  • Ceramică: 260- 270 °C
  • Teracota: 300 °C
  • Sticlă termorezistentă: 300 °C
  • Silicon: 315.5 °C

Sursă documentare:
https://www.healthline.com/nutrition/healthiest-way-to-cook-meat

Foto: unsplash.com