Site icon Cum Vă Place

Tăiței sau paste?

Paste italienești

Deși este unul dintre cele mai simple aluaturi pe care le-am putea pregăti, puțină lume se mai încumetă să mai facă tăiței sau paste de casă. Și totuși, gustul celor artizanale este de neînlocuit!

De altfel, tăițeii au una dintre cele mai lungi istorii, găsindu-i realizați din aluat nedospit din diverse tipuri de făină, cu sau fără ou și apă, frământat, întins și tăiat fâșii mai mici sau mai mari, mai late sau mai înguste sau pur și simplu rulat ori filat. Pot fi gătiți proaspeți sau uscați, în supe, sosuri sau chiar în deserturi.

Tăițeii  sunt aliment de bază în multe culturi și îi găsim în China, Japonia, Coreea, Filipine, Vietnam, Italia, Germania, Polonia și, bineînțeles, la noi. 

Când vine vorba de originea tăițeilor, cea mai veche menționare apare într-o carte datată din perioada dinastiei Han (China 25–220 d.Hr.). În 2005, o echipă de arheologi a anunțat descoperirea unui castron de lut care conținea tăiței vechi de 4000 de ani, în situl arheologic Lajia. Pe baza analizelor de laborator, au putut determina exact din ce erau făcuți, iar rezultatul a născut controverse, pentru că implica făina de mei. 

În ce privește pastele, așa cum le știm noi astăzi, istoricii au căzut de acord că originea lor este în țările mediteraneene: un amestec omogen de făină și apă numit itrion este descris de medicul grec din secolul al II-lea, Galen. Printre palestinienii din secolele III-V, aluatul este cunoscut ca itrium și itriyya (adaptarea în arabă a cuvântului grecesc). 

Se pare că arabii sunt cei care au adaptat tăițeii pentru călătorii lungi, în secolul al V-lea, cel puțin de atunci datează prima menționare a pastelor uscate. Muhammad al-Idrisi a scris în 1154 că itriyya proveneau din Sicilia normandă. Acest tip de paste era cunoscut și de evreii din zona Persiei (actual Iran, aproximativ) și în timpul stăpânirii islamice. În descrierea sa, geograful se referea la o supă de tăiței, de origine greacă, preparată cu un aluat frământat și răsucit, asemănător cu orzo italian, adică paste mărunte, în forma bobului de orez.

Fiind specifici atâtor popoare, în istorie tăițeii au existat în multe variante, în funcție de cultura gastronomică locală.

Asia de Est – tăițeii de grâu în Japonia, udon, sunt o adaptare a rețetei chinezești și au apărut încă din secolul al IX-lea. Inovațiile au continuat, cum ar fi tăițeii făcuți cu hrișcă, naengmyeon,  în Coreea, încă din secolul al XIV-lea. Ramen, supa japoneză cu tăiței, există în meniul din Țara Soarelui Răsare de la 1900.

În Asia Centrală avem tăițeii Kesme sau Erishte, specifici popoarelor turce încă din secolul al XIII-lea.

Asia de Vest are Ash reshteh, o supă de tăiței groasă, cu ierburi, și este unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din Orientul Mijlociu (Iran), adusă de migrațiile turco-mongole.

În Europa, Horațiu a descris aluatul de paste numit lagana în secolul I a.Chr. Totuși, metoda de gătire explicată nu corespunde definiției actuale a pastelor proaspete sau uscate.Primele informații concrete despre pastele pe care le știm noi astăzi în Italia datează din secolele al XIII-lea sau al XIV-lea. În zona cunoscută de noi astăzi drept Germania, documente datând din 1725 menționează Spätzle. Se crede că ilustrațiile medievale plasează acest tăiței la o dată chiar mai devreme. Și tot în Europa, mai avem zacieki, un tip de tăiței specific bucătăriei evreiești poloneze.

Tipuri de tăiței în Asia

Tipuri de tăiței în Italia

Aluatul de paste

Surse documentare:
https://www.nationalgeographic.com/history/article/4-000-year-old-noodles-found-in-china
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_noodles
https://en.wikipedia.org/wiki/Noodle
https://asianfoodnetwork.com/en/how-to/different-types-of-noodles.html

Foto: unsplash.com

Exit mobile version