Site icon Cum Vă Place

Urzici sau spanac. Ce alegeți?

Primăvara vine cu mici bucurii culinare, iar una dintre ele este mâncarea cu urzici. Sau cea de spanac? Nu știm ce preferați voi, dar am căutat să aflăm care dintre cele două plante aduce mai multe beneficii organismului.

Din Rusia, traversând Europa până în Regatul Unit, urzicile sunt savurate în supe, tocane și ca ingredient în orice, de la paste la pesto. Cu urzici se face, de asemenea, o infuzie excelentă. 

Spre deosebire de sălbatica urzicuță, spanacul se cultivă, iar în Europa a ajuns din Persia, via Spania. Cum, necum, în Evul Mediu a fost extrem de popular, iar de atunci și până acum s-a păstrat în bucătăriile multor popoare. 

Indiferent pe care dintre cele două le-ați alege, organismul vă va mulțumi pentru aportul de vitamine și minerale, dar atât de multe legende am auzit despre spanac, încât chiar am fost curioși să aflăm cum arată comparativ cu umila urzicuță pe care o găsim peste tot. 

Urzici

Spanac

Unul dintre marile avantaje ale urzicilor este că le găsim aproape oriunde, după ce am ieșit din oraș, și sunt pe gratis, cu un minim de efort și o pereche de mănuși de unică folosință. Și, oricât de curios ar fi, sunt parte a istoriei Europei, de la est, la vest. Iar despre urzici se poate spune fără să ne înșelăm prea tare că sunt unele dintre cele mai pline de nutrienți plante care cresc în flora spontană, sălbatice.În ce privește spanacul, o lucrare disponibilă pe internet a dr. Mike Sutton, în Journal of Criminology, dezminte credința populară că spanacul atât de plin de fier. Se pare că totul a pornit de la o virgulă, pusă greșit, la zecimale.

Credit foto: pixabay.com

Surse documentare:
https://dieta.romedic.ro/aliment/urzica
https://dieta.romedic.ro/aliment/spanac
https://www.offthegridnews.com/off-grid-foods/stinging-nettles-the-edible-weed-that-tastes-like-spinach-is-healthier-than-broccoli-and-is-easily-tamed/
https://www.health.com/nutrition/groceries/7-health-benefits-spinach
https://www.mashed.com/781033/the-untold-truth-of-spinach/
https://www.fatsecret.com/calories-nutrition/generic/spinach-cooked-ns-as-to-fat-added-in-cooking?portionid=54629&portionamount=100.000
https://learnyourland.com/stinging-nettle-the-most-nutritious-plant-on-earth/

Exit mobile version