Puțini sunt cei care nu au auzit de celebrul Apfelstrudel, ștrudelul cu umplutură de mere aromate, unul dintre deserturile îndrăgite de austrieci. Dacă l-ați și gustat, sunteți chiar niște norocoși! Vedeți cum am făcut noi rețeta de ștrudel cu mere, nuci și stafide. Poate vă dăm o idee pentru desertul de weekend, ce spuneți?

Ștrudel cu mere (cu foi de plăcintă)
Recipe rating: 5.0 from 2 votes
Course: desertDifficulty: ușor Porții
8
porțiiTimp preparare
20
minutesTimp gătire
30
minutesTimp total
50
minutesIngrediente
12 foi fine de plăcintă
100 g unt topit
6 linguri de zahăr
- Pentru umplutura de mere
5 mere
50 g unt
150 g zahăr tos
1 linguriță de scorțișoară pudră
3 lingurițe de amidon
70 g stafide
50 g nuci
2 linguri de coniac
Coajă de lămâie
Zahăr pudră
Sare
Cum să faceți
- Pentru umplutură, puneți stafidele la înmuiat în coniac sau orice alt alcool de bună calitate.
- Tăiați merele curățate în cuburi potrivit de mici și căliți-le în untul topit. Puneți și zahărul, scorțișoara, amidonul și un praf de sare. Țineți pe foc doar câteva minute, timp în care granulele de zahăr s-au topit și s-a format un sos puțin mai gros. Luați de pe foc și adăugați nucile, stafidele și scorțișoara.
- Turnați compoziția de mere într-un vas, să se răcească, apoi adăugați coaja de lămâie rasă.
- Stropiți cu unt topit prima foaie de plăcintă. Presărați deasupra ei puțin zahăr. Așezați deasupra a doua foaie, ungeți cu unt și presărați zahăr. Procedați la fel până terminați toate foile.
- Puneți deasupra umplutura de mere. De preferat este să scurgeți merele de sos, pe care îl puteți turna, în momentul servirii, peste ștrudelul copt.
- Rulați ștrudelul cât mai strâns. Dacă umplutura nu este atât de generoasă, sfatul nostru este ca după ce ați rulat o dată, să tăiați din foile rămase (aproximativ 4-5 cm), să nu aveți un exces de foi la bază. Dacă merele sunt mari, cu siguranță umplutura va fi mai multă și ștrudelul va avea un diametru mai mare.
- Așezați ștrudelul pe tava de copt tapetată cu hârtie și ungeți-l deasupra cu untul topit care v-a rămas și presărați puțin zahăr. Dați la cuptor, la 170 de grade, aproximativ 30-35 de minute. După ce îl scoateți, pudrați cu zahăr și tăiați-l doar după ce s-a răcorit.
- Frișca și înghețata de vanilie se potrivesc foarte bine cu acest ștrudel cu mere (cu foi de plăcintă).

