Site icon Cum Vă Place

Ce facem cu bananele prea coapte?

Aveți o banană sau două prea coapte în bucătărie? Nu le aruncați! Bananele mult prea coapte pentru a ne mai face cu ochiul sunt, de fapt, de mare ajutor pentru un meniu sănătos, chiar și când e vorba de deserturi. Acestea pot lega și umezi ingredientele în timp ce adaugă aromă și dulceață naturală. 

Sunt multe voci care afirmă cu tărie că, de fapt, abia atunci sunt la maximul de gust bananele, când au câteva mici puncte negre pe coajă. Și noi suntem adepții acestei viziuni, problema este că dacă ai 6 banane și aștepți să apară primele mici puncte negre pe coajă ca să le mănânci, în ziua următoare pot fi mai multe pete negre decât te-ai fi așteptat. Ce este important, însă, e că atunci bananele sunt cele mai zemoase și mai dulci, motiv pentru care pot fi folosite în diverse alte rețete, nu doar pentru un smoothie.

Bananele sunt o alegere excelentă dacă sunteți interesați să introduceți fructe sănătoase în dietă, specialiștii le amintesc mereu la capitolul aport de fibre și nutrienți, între care potasiu, vitamina B6, vitamina C, diverși antioxidanți și fitonutrienți. Unii spun chiar că sunteți recomandate dacă vreți să pierdeți în greutate…

Dar nu sunt doar sănătoase și gustoase, ci și convenabile: un adaos excelent la iaurt, cereale sau smoothie-uri, ca topping pentru pâine prăjită sau banane (cu sau fără nutella), cu cereale integrale, cu unt de arahide. Le puteți folosi chiar și în locul zahărului la coacere și la gătit.

Cum să depozitați bananele?

În funcție de cât de coapte sunt când le cumpărați, bananele vor rezista între două până la șase zile în fructieră. Dacă apar în mod frecvent pe lista de cumpărături, ați putea chiar încerca să cumpărați un cârlig și să le găsiți un loc în bucătărie unde pot fi păstrate suspendate, așa rezistă cel mai bine, nu se presează unele pe celelalte.

De asemenea, dacă sunt deja coapte, au coaja galbenă, ar trebui să le țineți departe și de lumina directă a soarelui, dar și de întuneric. Dacă vă amintiți, pe vremuri bananele verzi stăteau învelite în ziare pe dulap. 

Pot fi păstrate în condiții bune și la frigider, dacă sunt deja coapte!

Bananele decojite și feliate pot fi congelate în pungi cu fermoar, dar nu le lăsați prea mult, își vor schimba culoarea. 

Credit foto: unsplash.com, pixabay.com, arhivă personală

Surse documentare:
https://www.healthline.com/nutrition/11-proven-benefits-of-bananas

Exit mobile version