Site icon Cum Vă Place

Lista de aprilie

lunch bowl of spinach salad with bacon, mushrooms, eggs and red onions on gray background

Sunt tot mai vii și tot mai colorate tarabele în piețe, nu-i așa? Încet-încet încep să apară cam tot ce ne dorim, pentru că s-a investit destul de mult în sere și solarii. Sigur, uneori costurile sunt mai mari, dar să mănânci ”din curtea vecinului” este, per ansamblu, mult mai rentabil.

Acum că am trecut și la ora de vară, o plimbare scurtă dimineața prin piață ne poate face să zâmbim, deoarece sunt tot mai bogate. Spre sfârșitul lunii vor apărea, cel mai probabil, și primele căpșune crescute în sere, dar de aici, de la noi. Pentru căpșunii crescuți în aer liber mai avem de așteptat puțin, dar oricum, suntem aproape.

Luna aceasta începem să mâncăm pe culori!

Alimentele colorate, care sunt în general fructe și legume, conțin multe dintre vitaminele și antioxidanții de care avem nevoie – cu puține calorii. Pe lângă menținerea stării de  bine, nutrienții din legume și fructe lucrează împreună pentru a proteja împotriva unor boli grave cronice. 

Ca urmare, creșterea cantității de fructe și legume în dietă este o decizie extraordinară!

Măcar 5 pe zi, după cum spun specialiștii!

Roșu

Verde

Ciuperci

Pește & Carne

Brânzeturi proaspete, este sezon de fătat, ca urmare brânza este foarte grasă!

Meniuri de aprilie

Credit foto: pixabay.com

Surse documentare:
https://www.eufic.org/en/explore-seasonal-fruit-and-vegetables-in-europe
http://europea.ro/documents/Aprilie.pdf

Exit mobile version