Site icon Cum Vă Place

Să și gătim cu vin

Pouring wine on chicken specialty with plums

Fie că ne place să deschidem o sticlă de vin la cină, fie pentru a prepara cina, vinul și anumite rețete se potrivesc perfect. Mai trebuie doar să știm ce vin este recomandat să folosim și care dintre combinații sunt mult mai aromate cu doar câțiva stropi de vin.

Mâncarea și vinul împreună sunt menite să se potențeze reciproc, să își scoată în evidență arome nebănuite, nu doar să ne relaxeze după o zi încărcată sau să deschidă pofta de vorbă într-o întâlnire cu prietenii.

Vinul este parte din sosuri sau din marinade, în aceeași măsură în care turnat într-un pahar însoțește comesenii. 

Regula generală este să folosim la bucătărie același vin pe care îl punem ulterior în pahare, dar nu este obligatoriu să fie și la fel de scump. Vinul este un produs din struguri, iar dacă rețeta ne cere un vin roșu fără să precizeze altceva, sigur că ne gândim la ce mâncare pregătim, pentru a decide noi ce fel de vin folosim. 

Dar de obicei când spunem ce vin alegem, de cele mai multe ori ne gândim la strugurii din care este făcut, adică denumiri sau cupaje, de genul Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească, nu o marcă de vin. Așadar nu este obligatoriu să gătim cu un vin scump, dar un anumit soi s-ar putea să se potrivească mai bine decât altul.

În același timp, s-ar putea să constatați că o rețetă cu carne de porc vă cere un vin alb, iar unele teorii susțin că aceasta, fiind o carne roșie, merge cu vin roșu. Ei bine, adevărul este undeva la mijloc, pentru că un cotlet de porc sau un mușchiuleț nu este același lucru cu o ceafă de porc. Despre vinul potrivit pentru diverse tipuri de carne de porc am mai povestit aici. 

Adevărul-adevărat este că bine ar fi să vă faceți curaj și, pornind de la recomandări generale, să alegeți pur și simplu ce vă place și ce vi se potrivește vouă. 

Așadar, cum folosim vinul în mâncare? 

Rețete clasice cu vin

Rețete simple cu vin

Sosuri pentru fripturi și marinade

Exit mobile version