fbpx

Legendara tartă cu mere a americanilor

Apple pie, tarta cu mere, este unul dintre cele mai iubite deserturi ale americanilor și a devenit un simbol național pentru Statele Unite ale Americii. Dar căutându-i povestea, am aflat cu surprindere că originea sa nu prea este una locală. De unde vine vă povestim chiar acum.

Este o vorbă la americani care spune despre ceva că e tot atât de american ca o tartă cu mere. După ce i-am aflat povestea și mai ales originea, ne-am întrebat câti americani știu, de fapt, că ar putea fi chiar o fină ironie în această comparație. Primul motiv ar fi că e complicat de vorbit despre națiunea americană, în contextul acelui melting pot cum i se spune, unde conviețuiesc atât de multe culturi și etnii, unde se împletesc de sute de ani tradiții continentale cu cele vechi locale și care în timp s-au îmbinat și transformat.

Plăcinta cu mere, așa cum o știm, își are originea în Anglia, unde a evoluat din influențe culinare din Franța, Țările de Jos și chiar din Imperiul Otoman. De fapt, merii nici măcar nu erau originari din America de Nord, ci din Asia, fiind duși în Lumea Nouă de europeni.

Încercând să dezambiguizăm termenul de plăcintă cu mere , pentru care noi avem o cu totul altă imagine, am identificat de fapt o tartă cu fructe, realizată din aluat fraged și umplutură cu mere.  Este adesea servită cu frișcă ori înghețată, iar crusta este dublă, adică are aluat și deasupra, un grilaj realizat prin împletirea fâșiilor de cocă sau pur și simplu un aluat simplu, uns cu ou pentru a primi strălucirea specifică. Baza tartei poate fi coaptă separat, pentru a preveni umidificarea aluatului, în condițiile în care umplutura este, de fapt, gătită înainte de a fi pusă în formă. 

În ce privește soiul de mere folosit, este mai ușor de precizat acum decât la origini. Până în 1800, scrie Tim Hensley pentru Grădina Botanică din Brooklyn, fermierii americani cultivau 14.000 de soiuri uluitoare de mere, dintre care multe erau deja soiuri locale.

Este evident că merele deveniseră extrem de populare, dar a mai durat puțin până să fie asociate cu America. Pasul a fost făcut de un pionier misionar, care în perioada 1800 a introdus cultura de pomi de măr în Pennsylvania, Ohio, Indiana și Illinois. Numele lui este John Chapman, dar a rămas în istorie sub numele de Johnny Appleseed , Johnny Semințe-de-Măr, pentru că una dintre imaginile legendare îl prezintă răspândind semințe de măr și înființând culturi întinse în locurile amintite.

Chiar dacă americanii au făcut din această plăcintă (să-i spunem și noi cu denumirea oficială) un simbol național, prima rețetă scrisă apare în 1381 în Anglia și conține smochine, stafide, pere și șofran, pe lângă mere. Rețetele timpurii nu includeau nici zahăr, dar cum americanii au un adevărat cult și pentru acest produs, nu a durat probabil mult pentru a-l introduce în combinație. Și în aluat, și în compoziție. 

O variantă ulterioară a rețetei englezești de tartă cu mere vine din Olanda anului 1514.

Două rețete de plăcintă cu mere apar în prima carte de bucate din America, American Cookery de Amelia Simmons, publicată în 1796. Din perioada colonială, rețeta a rezistat în timpul secolului al 19-lea și în timpul războiului civil. 

John T. Edge împărtășește în Apple Pie: An American Story că, chiar și în timpul războiului, „atât trupele Uniunii, cât și cele ale Confederației au căutat mere și au acaparat vetrele și sacii de făină, pentru a coace plăcinte”.

Pe lângă rolul său de a hrăni combatanții, ceea ce i-a creat o adevărată notorietate, la alcătuirea legendei americane au contribuit mai ales știrile și publicitatea, dar asta abia în secolul 20. Iată cum: în 1902, un editorial din New York Times susținea importanța națională a produsului, afirmând că plăcinta a devenit „sinonimul american pentru prosperitate”. „Plăcinta este hrana luptătorului”, se spunea acolo. „Niciun om care mănâncă plăcinte nu poate fi învins definitiv.” 

Ce poate crea mai ușor o legendă decât imaginea invincibilității? Mai ales a americanilor!

Surse documentare:

https://en.wikipedia.org/wiki/Apple_pie
https://en.wikipedia.org/wiki/Johnny_Appleseed
https://www.smithsonianmag.com/smart-news/why-apple-pie-linked-america-180963157/
https://www.backthenhistory.com/articles/the-history-of-apple-pie