Vă vine să credeți? Ei bine, da, despre marțipan se vorbește în poveștile arabe 1001 de nopți, unde i se pomeneau și proprietățile afrodisiace, iar o rețetă de marțipan, această minunată pastă netedă de migdale îndulcite, folosit într-o serie de prăjituri și deserturi elegante, a fost găsită într-o carte de bucate ce a aparținut prințesei Transilvaniei Anna Bornemisza, în 1680. Și mai este amintit pe masa unui mare rege născut pe pământ românesc, așadar vă invităm să-i citiți povestea!
Acum, istoricii cred că cel mai probabil mațipanul își are originea în Orientul Mijlociu și a fost introdus în Europa la sfârșitul Evului Mediu. Produsul este cunoscut și sub numele de marchpane, martspane, mazapan sau marchpan, iar termenul de marzipan este utilizat pe scară largă acum în mai multe limbi. Marțipanul este des întâlnit în toată Europa, Orientul Mijlociu și America Latină, dar într-o măsură mai mică și în anumite zone din Asia de Sud și de Sud-Est cu influență europeană, cum ar fi Goa și Filipine.
Aria atât de largă în care există rețete cu marțipan, dar și simplitatea în sine a pastei, fac ca originea sa să fie dificil de urmărit. Cele mai vechi referințe scrise provin din Italia și Spania, în secolul al XVI-lea, dar se crede că există de mult mai mult timp. Există chiar o referire la o pastă de migdale folosită ca afrodisiac în O mie și una de nopți, o colecție de povești populare din Orientul Mijlociu ale căror origini variază între secolele al VIII-lea și al XIV-lea. În Anglia existența marțipanului poate fi urmărită încă din ultima parte a secolului al XV-lea.
O variantă de pastă de migdale și zahăr cunoscută sub numele de postre regio în Spania, poate fi urmărită cel puțin încă din 1150.
Sunt mai multe orașe și regiuni din întreaga Europă ce revendică marțipanul ca specialitate locală: Toledo din Spania (unde are statutul de denumire de origine protejată), Algarve din Portugalia, Palermo din Italia și Lübeck din Germania.
De orașul german se leagă și o legendă a inventării marțipanului, dar probabil este doar o poveste. Aceasta spune că în timpul unei foamete din secolul al XV-lea, când făina pentru prepararea pâinii a devenit rară, senatul de Lübeck a ordonat brutarilor să creeze un înlocuitor. Folosind ouă, zahăr și depozite de migdale, brutarii inteligenți au venit cu marțipan. Dar orașe precum Veneția, Florența, Konigsberg și multe altele pretind și ele că au inventat marțipanul și au venit cu povești similare, însă cu date diferite, ceea ce face lucrurile și mai dificil de crezut.
Oricum, orașul Lübeck se prezintă azi drept „capitala mondială a marțipanului”. Inițial a fost folosit în scop medicinal, ca multe alte produse, consumul fiind restricționat ca desert prin decret, fiind considerat o extravaganță. Mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea, pasta de migdale a devenit un bun de cofetărie popular, dar chiar și atunci era rezervată ocaziilor speciale. Doar în anii 1950, a atins statutul de produs de cofetărie de zi cu zi.
În 1974, opt producători din zona Lübeck au format Asociația Lubecker Marțipan, iar regula lor, pentru a se deosebi de alți producători, era ca zahărul să reprezinte 30% din compoziție, 70% fiind pasta de migdale crude, spre deosebire de un raport de 50-50, cum se practică adesea. Așadar, dacă vreți un marțipan cu un gust mai pronunțat de migdale, acesta pare o opțiune mai potrivită.
Dar, mai aproape de noi, lângă Budapesta, la Szentendre, marțipanul este un adevărat cult și are propriul său muzeu. Localitatea, este, de altfel, parcă desprinsă dintr-o poveste: cochetă, viu colorată și plină de dulciuri și tradiții la fiecare pas.
În Ungaria, prima mențiune a marțipanului datează din secolul al XIV-lea, când era servit la banchetele monarhilor, inclusiv ale regelui Matia (Matei Corvin), unde se spune că cel mai faimos desert era o tablă de șah din marțipan, cu câmpuri maro și albe. Rețete de marțipan au supraviețuit din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, într-o carte de bucate scrisă de Anna Bornemisza, prințesa Transilvaniei, în 1680.
Demult nu mai este considerat marțipanul un articol de lux, iar utilizarea sa variază în funcție de cultura și specificul fiecărui loc. Rețetele și proporțiile mai ales sunt diferite, dar elementele de bază ale marțipanului rămân migdalele albite și zahărul, măcinate într-o emulsie care poate include miere, ulei de migdale și extract de migdale.
În ce privește forma finală, marțipanul poate fi combinat cu alte produse de patiserie, poate fi umplutura dulce de sub un strat de ciocolată sau învelișul unui tort, dar poate fi și produsul în sine, modelat într-o formă.
În Italia, de exemplu, este adesea modelat și colorat pentru a reprezenta fructe.
În Spania, de obicei este modelat în forme de animăluțe cu o umplutură de gălbenuș de ou și zahăr. Pentru alte zone geografice este asociat cu perioada sărbătorilor, variind de la purceluși aducători de noroc de Anul Nou (o tradiție răspândită în Franța, Anglia, Irlanda, Austria și Germania mai ales), la cadouri de Valentine’s Day în formă de inimă, ouă de Paște viu colorate și alte forme specifice Crăciunului, până la pâini și batoane de marțipan acoperite cu ciocolată.
Surse documentare:
https://marzipanlove.com/history-of-marzipan/
https://www.budapest.com/hungary/szentendre/culture/szabo-szamos_marzipan_museum.en.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Marzipan
https://www.offbeatbudapest.com/budapest-city-guide/best-traditional-hungarian-pastries-and-cakes/
