Sunt perioade în care mai mult ne dorim să călătorim, decât chiar reușim să o facem, dar un traseu culinar ne poate aminti gusturi de altădată sau ne poate îndemna să încercăm să recreăm aromele la noi acasă. Pornind pe urmele faraonilor sau într-o odisee prin Valea Nilului, imaginar sau în următoarea noastră vacanță, nu face decât să ne deschidă apetitul pentru puțină istorie și povești culinare în aceeași măsură.
Se pare că faraonii Egiptului antic și-au dorit ca oamenii lor să mănânce bine, nimeni să nu moară de foame, arătându-și astfel puterea de zei, așa cum se credeau a fi. Cu câteva excepții la capitolul animale sacre, nu exista nicio interdicție culinară. Mâncărurile erau gătite la cuptor, fierte, prăjite ori uscate. Exista suficient de multă hrană proaspătă, mulțumită mărețului Nil. În fiecare an, zăpezile topite de pe munți alimentau Nilul cu multă apă, inundând o mare parte din Valea Nilului, iar când apele se retrăgeau, lăsau în urmă un pământ negru, extrem de fertil.
Conform datelor istorice, vechii egipteni iubeau usturoiul! De fapt, cam toate vegetalele: ceapa, prazul, varza, ridichile, napii, castraveții și leguminoasele au fost printre cele mai cultivate și consumate. De asemenea lintea, smochinele și curmalele. Alimentele lor de bază erau pâinea și berea. Doar că pâinea era îndulcită cu smochine, curmale ori de-a dreptul miere. Pâinile lor sunt ca și acum, plate. Dar aveau și pâini dospite. Aluatul era făcut din făină de orz și grâu.
În ce privește băutura, berea era cea mai comună în Egiptul antic. Motivul este destul de simplu, apa potabilă era destul de rară, nu era prea indicat să se bea apă din Nil, ca urmare berea era o alternativă mult mai sănătoasă. Obiceiul a ajuns inclusiv în Europa, unde s-a păstrat până dincolo de Evul Mediu. Aici, cele mai multe fabrici vechi de bere erau pe lângă mânăstiri! Revenind la egiptenii din antichitate, beau bere din orz și se pare că aceasta avea o consistență foarte densă, cam cum sunt milk shake-urile din zilele noastre. Dar, în același timp, nu avea o alcoolemie mare. Era, de fapt, extrem de hrănitoare și parte a dietei lor zilnice.
Totuși, egiptenii produceau și vin, nu doar bere. Vin din struguri albi sau roșii, la care uneori adăugau condimente și miere, pentru varietate. Iar prin presarea curmalor, făceau o băutură nealcoolică extrem de populară.
În ce privește carnea, mâncau pește fript sau sărat și uscat la soare, dar nu orice se pescuia, pentru că unii pești erau sacri. Carnea de pasăre era ori de porumbel ori diverse specii de păsări de apă – rațe sau gâște. Clasele conducătoare, avute, mâncau și carne de vită, dar era foarte scumpă. Pentru o vreme, s-a mâncat chiar și carne de porc, ne spune istoria, însă clericii au decis că nu e o bună idee, așadar a fost eliminată din dietă. Oricum este o carne mult mai greu de digerat, iar în zonele cu temperaturi foarte ridicate nu este indicat să fie consumată, așadar probabil că decizia preoților a avut o bază reală.
Și la vremea respectivă oamenii se dădeau în vânt după dulciuri, iar vechii egipteni aveau un desert favorit, pe bază de aluat de pâine, frișcă și miere. Un fel de cozonac.
Cu excepția perioadelor de secetă puternică, nimeni în Egiptul antic nu murea de foame. Clasele conducătoare lăsau poporul să pescuiască liber în Nil și să adune ouă de păsări. Grânele erau stocate la comun și se împărțeau. De asemenea, alimentele care se puteau conserva prin uscare, erau păstrate în containere speciale.
Pentru că pe vremea aceea bogații și săracii erau mult mai clar împărțiți pe clase, istoricii au arătat că cei din clasele de sus mâncau carne și beau lapte, păsări sălbatice și ouă, crudități și curmale. S-a putut chiar stabili că cina era luată la o masă mică, adusă individual pentru fiecare, iar oamenii mâncau cu mâinile. Între felurile de mâncare, obiceiul era să se spele pe mâini.
Clasele de jos mâncau de obicei pâine, vegetale, ouă și bere. Mâncau cu mâna, dar nu stăteau la mese, ci pe jos, pe niște rogojini împletite din stuf.
Atunci, ca și acum, bucătăria egipteană folosea intens legumele și fructele din bogata vale și deltă a Nilului.
Bucătăria egipteană are acum multe similarități cu ceea ce se mănâncă de obicei în întreaga regiune mediteraneană de est. De obicei sunt legume umplute cu orez, shawerma, kebab și kofta, deși trebuie spus că sunt unele variații locale și diferențe în pregătire.
La capitolul aperitive, servite în boluri mici și în varietăți mari, sunt salate și brânzeturi, cu pâine alături, de obicei înaintea unei mese bogate.
Ta‘meya este varianta egipteană de falafel, făcută cu boabe de fasole fava, în loc de năut
Baba ghannoug este salată de vinete, cu suc de lămâie, sare, piper, pătrunjel, chimion și ulei, în unele variante și cu tahina.
Gollash este o plăcintă cu foaie filo, umplută cu carne tocată sau brânză.
Salata baladi este exact o salată, cu roșii, castravete, ceapă și chili, garnisită cu pătrunjel, chimion, coriandru, oțet și ulei.
Tehina este pastă de susan, cu zeamă de lămâie și usturoi.
Torshi este o combinație de murături.
Unii consideră kushari, un amestec de orez, linte și paste, ca fiind mâncare națională egipteană. Ful medames este, de asemenea, unul dintre cele mai populare feluri de mâncare. Fasolea Fava dă si ea amprenta locală, fiind utilizată la prepararea falafelului egiptean. Aici este servită cu roșii proaspete, sos tahina și rucola.
Ah, da! Aici găsiți și halva (halvah, halwa). Înseamnă pur și simplu desert, dulce.
Și dacă ajungeți, totuși, în Egipt, să știți că acolo ceaiul este băutură națională, cafeaua vine mult în urmă! Se bea exclusiv ceai negru, servit în general într-un pahar, uneori cu lapte. Sunt două varietăți de ceai egiptean: kushari și sa‘idi. Primul este făcut după metoda tradițională, cu frunze de ceai negru infuzate în apă clocotită, îndulcit apoi cu zahăr de trestie și parfumat cu frunze de mentă. Sa‘idi este un ceai foarte tare, în care frunzele se fierb pur și simplu în apă, în jur de 5 minute, fiind puternic îndulcit, pentru că altfel este teribil de amar.
Dar lor le place!
