fbpx

Rafinatul sparanghel

Originar, probabil,  din bazinul mediteranean, sparanghelul și-a început existența culinară la egipteni și greci, care nu îl cultivau, însă, era în flora spontană. Planta nu este deloc la îndemâna tuturor, nici măcar în Franța, acolo unde apare des în rețete. Rafinat, sparanghelul a fost mult timp o vegetală scumpă, devenit ceva mai accesibil chiar și în Hexagon abia din secolul al XIX-lea.

Se spune despre el că are gust fantastic şi calități nemaipomenite pentru sănătate. 

De altfel, nutriționiștii îl recomandă datorită compoziţiei sale mineralo-chimice. Sparanghelul conţine 93% apă, are foarte puţine calorii şi foarte puţin sodiu, pe lângă aceasta este o bună sursă de vitamine (A, B6, C, E, K), calciu, magneziu, zinc, rutină (bioflavonoid), timină (fosfat), riboflavină (fosfat), niacină (acid nicotinic sau Vitamina B3), acid folic, fier, fosfor, potasiu, cupru, magneziu, seleniu şi crom – care îl fac ideal în dietele pentru slăbit, menţinerea greutăţii, păstrarea tonusului şi susţinerea efortului intelectual şi combaterea stresului.

Legenda spune că a fost între alegerile preferate ale cel puțin doi regi ai Franței: Henric al III-a și Ludovic al XIV-lea. Acesta din urmă ar fi cerut și ridicarea unor solarii, pentru a avea sparanghel tot timpul anului. Este unul dintre motivele pentru care a fost numit „hrana regilor”. Un alt motiv ar fi prețul lui, care rămâne ridicat pentru piața românească și nu numai!

Dar istoria sparanghelului în bucătărie este ceva mai veche decât atât, fiind menționat în De re coquinaria sau Ars Magirica, cea mai veche carte de bucate care se cunoaște din Antichitatea romană. Este scrisă în latină de un gastronom pe nume Marcus Gavius Apicius, iar cartea originală a apărut în secolul I, pe timpul împăratului Tiberius, ultima versiune cunoscută fiind din secolul al V-lea. 

În rețete, apare menționat sub două aspecte, sparanghel verde și alb, cea din urmă fiind considerată de lux. Acesta a început să fie produs în Renaştere odată cu dezvoltarea horticulturii europene, iar Madame de Pompadour a fost unul dintre marii săi susținători. De altfel, ea spunea că și frumusețea ei renumită este datorată consumului de sparanghel.

Sparanghelul alb nu este un soi aparte, este obținut prin procedee fizice, mai exact este o plată crescută fără lumină, astfel că are o textură şi un gust diferite de cel verde. Belgia, Olanda, Franţa, Spania, Italia sau Marea Britanie cultivă aproape exclusiv această variantă, în sere. În Europa, sparanghelul alb se recoltează doar între săptămâna a 4-a din aprilie și săptămâna a 2-a din iunie.

Pentru preparare, sparanghelul alb și violet au nevoie de curățare de coajă, dar cel verde poate fi doar spălat. Cum îl putem pregăti, am aflat de la Marius Tudosiei

  • Sotare: într-o tigaie acoperită, cu puțin unt și un strop de apă, sau gătit la abur
  • La cuptor: stropit cu ulei de măsline, sare și piper sau gratinat
  • La grătar
  • Dacă vreți sparanghel simplu, puteți să îi adăugați un sos de brânză (blue cheese, gorgonzola ori brie) sau un sos hollandaise
  • Partea mai lemnoasă poate fi fiartă și transformată în supă-cremă
  • În combinații, sparanghelul poate fi folosit de la omletă, la flan sau quiche, tartă ori rizotto, până la plăcintă sau în combinații cu pește și fructe de mare.

Surse documentare:
https://www.healthline.com/nutrition/asparagus-benefits
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sparanghel
https://www.lesfruitsetlegumesfrais.com/fruits-legumes/legumes-racines-tubercules-et-tiges/asperge/tout-savoir-sur-lasperge
https://tudosiei.ro/2016/05/cum-cureti-si-cum-gatesti-sparanghelul/

Foto: pixabay.com

Ne împrietenim?
Abonează-te la canalul nostru de YouTube

Dă-ne un
 

pe Facebook


Înscrie-te la newsletterul săptămânal