Noul An chinezesc nu cade totdeauna la aceeași dată, însă cu siguranță este undeva între 21 ianuarie și 20 februarie. Data exactă este calculată în baza ciclurilor lunii și ale soarelui și este în general cu 21-51 de zile în urmă calendarului gregorian (utilizat la nivel internațional).
Anul Nou Chinezesc este o zi de lună nouă, de obicei a doua după solstițiul de iarnă!
Una dintre tradițiile din pregătirea sărbătorii este și o curățenie generală a casei, dar nu doar pentru că le vin musafiri în vizită, părinți, soacre, fini, nași ori prieteni, ci pentru a îndepărta orice nefericire din vechiul an, astfel încât să nu fie purtată și în noul an. Odată încheiată curățenia, pereții sunt împodobiți cu mult roșu.
În cultura tradițională chineză negrul, roșul, turcoazul, albul și galbenul sunt văzute ca fiind culori standard, care corespund celor cinci elemente: apă, foc, lemn, metal și pământ. Roșu corespunde focului și energiei expansive, simbolizează belșugul și bucuria. Culoarea roșie simbolizează norocul și se crede că îndepărtează răul, așadar se regăsește peste tot în timpul Anului Nou Chinez și al altor sărbători și reuniuni de familie.
Iar pentru că nimic nu este lăsat la voia întâmplării, ar mai fi de spus că și meniul de Anul Nou este foarte bine pregătit. Fiecare produs inclus pe listă are o semnificație și nu poate lipsi de pe masa de festivă. Simbolismul acestora ține de modul în care li se pronunță numele (poate semăna cu cuvinte gen prosperitate, noroc), de culoare, de formă și chiar și de modul în care acestea sunt preparate și ulterior mâncate.
Cele mai comune alimente de Anul Nou chinezesc:
Găluștele sunt asociate cu bogăția, iar conform tradiției, cu cât mănânci mai multe găluște în timpul sărbătorilor de Anul Nou, cu atât poți câștiga mai mulți bani în Noul An. Totuși, nu poți mânca orice fel de găluște, de exemplu cele cu varză murată sunt de rău augur, prevăd sărăcie. De asemenea, modul de aranjare al găluștelor este important: NU în cercuri, ci pe rânduri, ca simbol al vieții care merge efectiv undeva.
În plus, înainte de a mânca o gălușcă, toți cei de la masă trebuie să spună „să aducă bogăție și comori”.
Pachețelele de primăvară sunt nelipsite de la sărbătoare, care, de altfel, mai este numită și Festivalul de primăvară, așadar rulourile sunt obligatorii. Totuși, nu există un mod specific de la le mânca, dar se obișnuiește să se ureze “o tonă de aur!“ acest fel de mâncare fiind considerat aducător de prosperitate.
Niangao este o prăjitură tradițională de orez, lipicioasă și dulce, cu castane, curmale și frunze de lotus. Atunci când se mănâncă, se folosește expresia „să ajungi tot mai sus, an după an”, o urare, practic, pentru o îmbunătățire generală a vieții.
Biluțe dulci de orez sunt un element de bază al sărbătorilor chinezești: forma lor rotunjită este asociată cu reuniunea familiei și convivialitatea. Sunt în meniul specific și la Festivalul Lanternelor, iar atunci când sunt mâncate, urarea este de ”reîntâlnire fericită”!
Tăițeii sunt un simbol al longevității, dată mai ales forma lor, și sunt considerați aducători de noroc. Sunt mai lungi decât tăițeii normali și netăiați, serviți ori prăjiți ori supă sau mâncare.
Peștele este mâncare tradițională de Anul Nou chinezesc și, de obicei, este gătit la aburi.
- Carasul se consider că aduce noroc pentru anul următor;
- Crapul chinezesc este și el semn de noroc;
- Somnul vine cu o dorință de mai bine pentru noul an.
Peștele ar trebui să fie ultimul fel de mâncare rămas pe masă și este foarte important și modul de așezare al acestuia: capul trebuie așezat către oaspeți distinși sau vârstnici, mesenii pot consuma din el abia după ce capul a fost mâncat de cel înspre care era îndreptat, iar peștele nu trebuie sub nicio formă mutat.
Urarea care însoțește mâncatul peștelui este „fie să ai mereu mai mult decât ai nevoie!”.
Puiul se mănâncă întreg, fiind considerat un alt simbol al familiei. Odată gătit, se oferă mai întâi bunicilor, cerând binecuvântări și protecție.
Fructele și legumele joacă un rol important într-o masă chinezească și fiecare dintre ele simbolizează ceva specific.
- Lăstarii de bambus reprezintă longevitatea;
- Pomelo și grapefruit – reprezintă familia;
- Tangerine și portocale – aducătoare de noroc;
- Ciupercile – binecuvântări și avere;
- Alge marine – bogăția și averea.
Fa Gao, desert tradițional chinezesc, sunt un simbol al prosperității, specific festivităților, inclusiv de Anul Nou Chinezesc. Sunt aduse și ofrandă zeităților chineze. Numele lor este un joc de cuvinte și se traduce literal prin „creștere a prosperității”. Urarea ce însoțește mâncatul lor este ”să fii exact ca Nin Gao”, și este o urare de succes și prosperitate.
Anul Nou Chinezesc se sărbătorește nu doar în China, ci și în țări și teritorii cu populație chinezească mare, Hong Kong, Taiwan, Macau, Vietnam, Singapore, Indonezia, Malaezia, precum și în cartierele chinezești din orașele din toată lumea.
Seara de Anul Nou Chinezesc se încheie cu focuri de artificii. Se spune că zgomotul artificiilor și petardelor sperie spiritele rele și pe monstrul Nian. Și poate una dintre cele mai importante tradiții de Anul Nou Chinezesc, certurile trebuie uitate și oamenii, iertați!
Surse documentare:
https://www.chinahighlights.com/travelguide/festivals/when-chinese-new-year.htm
https://ro.wikipedia.org/wiki/Simbolistica_culorii
Foto: pixabay.com