Vă vine să credeți sau nu, dar povestea nu începe de la restaurante, ci de la cauciucuri. Pentru că atunci când spunem restaurant cu stele Michelin sau vorbim despre ghidul Michelin, vorbim, de fapt, despre compania care produce cauciucuri. Curios, nu? De fapt este chiar foarte simplu.
La începutul secolului XX, în Franța existau mai puțin de 3000 de automobile, iar pentru a crește cererea de mașini și, în consecință, de cauciucuri, producătorii de anvelope auto, frații Édouard și André Michelin, au publicat un ghid pentru șoferii francezi. Așa a apărut, în 1900, Ghidul Michelin. Au fost distribuite aproape 35.000 de exemplare ale acestei prime ediții gratuite a ghidului, care furniza informații utile șoferilor, precum hărți, instrucțiuni de reparare și înlocuire a anvelopelor, liste cu mecanici auto, hoteluri și restaurante unde se mănâncă bine și stații de benzină din toată Franța. Da, este același care acordă celebrele „stele Michelin”!
Ghidul a fost distribuit gratuit de la 1900 pâna în 1920, iar din 1926 a început să indice restaurante remarcabile.
Inițial, în 1930, era acordată o singură stea, iar din 1931 ierarhia a fost făcută de la 0 la 3, câțiva ani mai târziu fiind explicate și criteriile pentru obținerea atât de râvnitelor, acum, stele.
- 1 stea: “un foarte bun restaurant pentru categoria lui ” (Une très bonne table dans sa catégorie)
- 2 stele : “bucătărie excelentă, merită un ocol ” (Table excellente, mérite un détour)
- 3 stele : “bucătărie excepțională, merită un drum în mod special ” (Une des meilleures tables, vaut le voyage).
Ghidul Michelin acordă, de asemenea, „Rising Stars”, o indicație că un restaurant are potențialul de a se califica pentru o stea sau o stea suplimentară.
Treptat, ghiduri suplimentare au fost introduse pentru alte țări europene. Până în 2010, opt Ghiduri Roșii au fost publicate pentru țări ca Franța, Germania, Olanda, Belgia cu Luxemburg, Italia, Spania și Portugalia, Elveția și Marea Britanie cu Irlanda.
Notorietatea ghidului a crescut repede și odată cu ea și dorința restaurantelor de a se vedea listate în respectivul ghid. Nimeni nu știa dacă va fi vizitat de unul dintre recenzorii Michelin, totdeauna anonimi și plătiți numai de companie, niciodată de restaurante.
De altfel, în decursul timpului, Michelin a depus eforturi extraordinare pentru a menține anonimatul așa-numiților ”inspectori” ai săi. Legenda spune că mulți dintre cei mai buni directori ai companiei nu s-au întâlnit niciodată cu unul dintre aceștia, iar inspectorii înșiși sunt sfătuiți să nu-și dezvăluie ocupația nici măcar părinților! Mai mult decât atât, acestora le-a fost interzis să vorbească cu jurnaliștii.
Pe parcursul secolului al XX-lea, grație abordării sale serioase și unice, ghidurile Michelin au devenit best-sellers fără egal. Ghidul evaluează acum peste 30.000 de unități în mai mult de 30 de zone de pe trei continente și au fost vândute peste 30 de milioane de ghiduri de la prima lansare.
Bucătarul francez Paul Bocuse, unul dintre pionierii noii bucătării din anii 1960, a decretat simplu: „Michelin este singurul ghid care contează.”
Stelele Michelin sunt acum considerate un semn distinctiv al rafinamentului de mulți dintre cei mai renumiți bucătari din lume – ca să nu mai vorbim de patronii restaurantelor. Distincțiile respective nu sunt ușor de obținut și sunt acordate celor mai bune restaurante din fiecare oraș. Stelele aduc prestigiu și o expunere imense, care pentru chefs se traduc în creșterea respectului în rândul breslei, iar pentru proprietarii de restaurante în creșterea afacerii. Este motivul pentru care pierderea unei stele, pentru că da, și acest lucru este posibil, înseamnă de cele mai multe ori pierderea respectului și uneori chiar a afacerii.
Bogdan Dănilă este primul român care a obținut o stea Michelin, pentru restaurantul Clocktower din New York, din poziţia de executive chef.
În Franța, momentul anual al publicării ghidului este așteptat cu frenezie comparată deseori cu cea de la Oscar.
Mass-media discută cu câștigătorii probabili, se fac speculații și pariuri, și toată lumea își dă cu părerea despre restaurantul care ar putea pierde și cine ar putea câștiga o stea Michelin.
Poate părea incredibil, dar au existat și 3 situații în care chefs care au primit stele Michelin, le-au refuzat, iar cei care produc Ghidul au făcut modificările respective în edițiile ulterioare.
În momentul de față, cele mai multe restaurante cu 3 stele sunt, fără îndoială, în Franța: 29 menționate în Ghidul din 2020. Dar… tot atâtea sunt și în Japonia! 14 sunt în SUA, Italia are 11, Germania 10 și Marea Britanie 7. Uitându-ne în descrierea dată pentru fiecare stea Michelin, asta înseamnă că în toate aceste locuri marcate cu 3 stele merită să mergem indiferent dacă avem sau nu treabă în zonă sau localitatea respectivă este inclusă în traseul nostru de vacanță. Ghidul Michelin ne spune, practic, că merită să mergem să mâncăm acolo pentru bucătăria excepțională a acelor restaurante.
Dar asta vine cu un preț, pentru buzunarul nostru mai ales!
Gândiți-vă doar că sunteți în restaurantul lui Gordon Ramsey, cu o mâncare gătită de el. Sau de Heston Blumenthal! Sau de Alain Ducasse, care a colectat nu mai puțin de 17 stele Michelin, fiind acum cel mai titrat chef în viață. Nu are cum să nu coste! Dar poate merită, măcar o dată în viață…
Surse documentare:
https://guide.michelin.com/en/about-us
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Michelin_3-star_restaurants
http://frenchefs.com/category/50-best-award
Foto: unsplash.com
