Frăgezirea și aromarea cărnii sunt două dintre secretele care o transformă într-un deliciu culinar. Puteți folosi un baiț în care puneți zeamă de lămâie/portocale, ulei de măsline, rozmarin, cimbru și frunze de mentă, semințe de chimen puțin zdrobite, iaurt.


Condimentată cu ingredientele care i se potrivesc cel mai bine și gătită cu multă răbdare, la foc mic, carnea de capră ar putea deveni o obișnuință pe mesele noastre. Nu ne stă în obișnuință să o gătim, dar pentru toate există un început.
Noi vă spunem care-i sunt toate calitățile și care-i sunt secretele de gătire. Iar dacă vreți o carne de capră proaspătă, de la producători locali din zona Moldovei, intrați pe obor21.ro și faceți cea mai bună alegere!
Nu sunt mulți cei care consumă carne de capră, iar motivele se leagă, de cele mai multe ori, de gustul și aroma ei. Nu în ultimul rând, nu este o carne atât de des întâlnită în ofertele magazinelor de specialitate și poate nu avem în obișnuință să frecventăm și măcelăriile cu specific arăbesc. Carnea de porc și de pui conduc cu siguranță între preferințele românilor, dar alternativele la cele două sunt de luat în seamă, mai ales dacă vorbim de unele mai sănătoase.
Carnea de capră, vedeta acestui material, face parte din categoria cărnurilor roșii, alături de cea de vită și miel. Este pe nedrept uitată sau ocolită, dar în ultimii ani, specialiștii au numai cuvinte de laudă la adresa cărnurilor de capră și ied. Dacă cea de-a doua este o variantă mult pentru înlocuirea cărnii de miel, cea de capră poate lua locul cu succes cărnii de vită sau de porc, cu atât mai mult cu cât are un conținut scăzut de colesterol/grăsime față de cele două, și comparativ cu al cărnii de pui.
Multe plusuri pentru sănătate
- Conține multe vitamine din familia B-urilor, contribuind la arderea grăsimilor din organism, la combaterea stărilor de depresie și stres
- Sunt cărnuri sățioase, astfel că asigură senzația de stomac plin pentru o perioadă mai lungă
- Are un conținut important de fier, fiind o carne recomandată și femeilor însărcinate
- Consumul acestui tip de carne combate osteoporoza, durerile articulare și musculare (în cazul persoanelor care practică diferite sporturi sau activități sportive)
- Normalizează nivelul de zahăr din sânge, fiind o alternativă sănătoasă de carne pentru diabetici
- Carnea de capră este indicată persoanelor cu hipertensiune și cu afecțiuni cardiace
- Conține și acizi grași Omega, ce au efect protector asupra creierului
Secrete de gătire
Mulți evită carnea de capră spunând că este mai greu de mestecat și că are un gust puternic. Dar, ca la orice alt tip carne, și gătirea ei are câteva secrete.
Carnea de capră poate fi preparată în multe moduri, de la tocană – la friptură la cuptor sau la grătar, la mâncăruri cu carne tocată.
La obor21.ro am gasit-o chiar și sub formă de pastramă, facută la baiț și afumată. Acesta este unul dintre indiciile clare că mai avem multe comori de descoperit despre gastronomia românească. Dacă vreți să o încercați, o găsiți aici.
Frăgezirea și aromarea cărnii sunt două dintre secretele care o transformă într-un deliciu culinar. Puteți folosi un baiț în care puneți zeamă de lămâie/portocale, ulei de măsline, rozmarin, cimbru și frunze de mentă, semințe de chimen puțin zdrobite, iaurt.
Un alt secret al fripturii de capră este gătirea îndelungată, la foc mic, într-un mediu umed, pentru a se frăgezi. Acoperiți friptura cu un capac sau folie de aluminiu și lăsați-o în cuptor, la 150 de grade, cât mai multe ore. Este gata când o încercați cu furculița și carnea se desprinde foarte ușor de pe os.
Pentru o friptură fragedă și suculentă, nu sărați prea mult carnea la începutul gătirii – este știut faptul că sarea are proprietatea de a deshidrata carnea!
Pentru că timpul de gătire este unul îndelungat, condimentați carnea cu acele mirodenii care își eliberează treptat aromele – boabele de piper, de coriandru, de muștar, frunzele de dafin. Plantele aromatice adăugați-le spre final.
Combinații potrivite
- Usturoi
- Boabe de coriandru
- Semințe de chimen
- Turmeric
- Zeamă de citrice
- Piper roșu
- Vin roșu
- Cidru
- Boabe de muștar
- Cimbru/cimbrișor
- Paprika dulce
- Frunze de dafin
- Mentă
- Rozmarin
- Slăninuță afumată (pentru împănarea fripturii la cuptor)
- Legume proaspete sau gătite la cuptor (pentru garnitură)
Vezi mai multe în articolul Mirodenii pentru capră/ied.
