Gătirea lentă este o metodă de preparare a alimentelor încet, în timp, de obicei într-o oală sau cratiță cu capac, pe plită sau în cuptor. Această tehnică infuzează aromele treptat, gătind alimentele la foc mic, și este ideală pentru tocănițe, supe, sosuri sau bucăți mai tari de carne.
Cum toate tocănițele de carne sau legume își au origine în bucătăria rurală, slow cooking-ul, cum se numește oficial această tehnică, s-a născut demult și din rațiuni practice. Totul se pregătea de cu seară, după ce erau încheiate celelalte activități, iar dimineața se puneau în cuptor sau pe plită, unde aveau vreme să se gătească voie, în cele câteva ore cât familia era la muncă.
Pe lângă oalele și cratițele obișnuite cu capac, din email sau fontă grea, avem și posibilitatea de a folosi un aparat electric de gătit, care gătește preparatele la o temperatură mai scăzută decât alte metode la îndemână. Primul lucru ce ne-a atras atenția este că dispozitivul nu are nevoie de supraveghere, ca orice cuptor electric unde setezi temperatura și timpul necesare.
Mașina de gătit lent, slow cooker-ul modern, a fost brevetată în 1940. Inventatorul său l-a imaginat ca fiind instrumentul perfect pentru a găti o masă tradițională evreiască de Sabat cu carne, fasole și legume înăbușite, împreună. Naxon Beanery, așa cum se numea, nu a prins imediat la public, dar totul s-a schimbat când a fost redenumit Crockpot, în 1971. De atunci, funcțiile și programele lui au fost constant îmbunătățite.
Cum se folosește
- Exact ca o cratiță normală, în care se adaugă ingredientele, se setează apoi temperatura și timpul. De altfel, nu diferă prea mult de o oală normală, din ceramică ori metal, înconjurată, însă, de o unitate electrică ce conține elementele de încălzire.
- Dacă un fel de mâncare durează de obicei 15-30 de minute să se gătească, într-un slow cooker va dura aproximativ 1-2 ore la foc mare și 4-6 ore la foc mic.
- Odată ce mâncarea e gata, puteți fie să opriți aparatul, fie să păstrați pe modul încălzire pentru a mânca mai târziu. Unele dispozitive trec singure de la gătit la păstrat cald
- Umpleți întotdeauna oala până la aproximativ ¾ din capacitate, pentru a preveni revărsatul.
- Nu ridicați capacul în timpul preparării, altfel ar putea crește timpul de gătire.
- Aproape orice rețetă obișnuită poate fi modificată pentru gătire lentă. Datorită evaporării foarte mici, va trebui să ajustați cantitatea de lichid.
- Atenție la produsele congelate! Există riscuri de dezvoltare a bacteriilor, în condițiile în care un slow cooker gătește la temperatură joasă, mai mică decât ar trebui pentru distrugerea acestora.
Ce se poate prepara
- Sunt ideale pentru bucăți întregi de carne, cum ar fi fripturile la tavă
- Tocănițe de vită, porc, miel
- De asemenea, pot fi folosite pentru coaste, cârnați sau sosuri
- Ciorbe, supe
- Orez, iahnie de fasole boabe, ghiveci
- Terci de ovăz (porridge)
- Macaroane cu brânză
- Iaurt
- Pâine
- Blat de tort sau chec, prăjituri pe bază de aluat moale
- Fondue de brânză sau ciocolată
Beneficiile gătitului lent
- Datorită temperaturii mai scăzute, nutrienții din alimente rămân mai stabili decât la alte metode de gătit
- Fiind gătite într-un dispozitiv etanș, oricare dintre nutrienții pierduți de obicei în lichid de la căldură sunt reabsorbiți
- Sporește aroma și reduce nevoia de condimente sau sosuri adăugate
- Înmoaie carnea și rădăcinoasele „dure”
Surse documentare:
https://www.smithsonianmag.com/innovation/brief-history-crock-pot-180973643/
https://en.wikipedia.org/wiki/Slow_cooker
https://slowcookingperfected.com/what-is-a-slow-cooker/
https://slowcookingperfected.com/slow-cooker-frozen-chicken-meat-dangers/
https://www.wildnutrition.com/blogs/recipes/slowly-does-it-the-benefits-of-slow-cooking
https://food.unl.edu/article/healthy-bites/healthy-meals-using-slow-cooker