De la bun început trebuie spus că pentru englezi, creșterea vitelor și meniurile bogate în preparate de carne de vită fac parte dintr-o îndelungată tradiție ce poate fi urmărită până în Evul Mediu. Cucerirea normandă, ce a început în 1066, a avut un mare impact în această direcție, pentru că aceștia erau mari consumatori de carne de vită și atunci când s-au stabilit, și-au adus obiceiurile cu ei.
Creșterea vitelor pentru carne, mai degrabă decât pentru lapte, începând cu secolul al 15-lea, pare să fie tot un atribut local, mai ales dacă ne gândim că există rase foarte vechi. Cele clasice sunt Hereford, Galloway, South Devon și Aberdeen Angus. Iar gustul cărnii de vită din Marea Britanie este aparte, mai ales datorită alimentației acestora, iar asta o spun specialiștii în domeniu. Spre deosebire de alte locuri, vitele englezești sunt crescute în cea mai mare parte în mod natural, hrănite cu iarbă și furaje făcute tot din iarbă- siloz și fân, iar asta se simte direct în gustul și frăgezimea cărnii de aici.
Prima carte de bucate păstrată în Anglia – ‘Forme of Cury’, scrisă de bucătarul regelui Richard al II-lea în secolul al 14-lea, arată clar că rețetele cu carne de vită depășeau cu mult în număr pe cele care foloseau orice alt fel de carne. În bucătăria medievală, în mod curent se gătea o bucată mare de vită la un foc enorm, pentru a hrăni întreaga gospodărie. În timpul săptămânii se mânca, de obicei, carne rece din friptură sau se făcea o tocană ori plăcinte cu carne. Evident, nu fiecare supus al Coroanei își permitea asta.
Ca să vedeți cât de importantă este vita în cultura englezilor, vă spunem doar atât: în 1731 au scris un cântec: The Roast Beef of Old England (Friptura de vită din vechea Anglie), un adevărat imn național pe vremuri, cântat în cor de toți cei prezenți la teatru, de exemplu. Încă se mai cântă atunci când ofițerii Marinei Regale se așază la masă.
When mighty Roast Beef was the Englishman’s food,
It ennobled our brains and enriched our blood.
Our soldiers were brave and our courtiers were good
Oh! the Roast Beef of old England,
And old English Roast Beef!
Nu mai există nicio îndoială cu privire la atașamentul englezilor pentru carnea de vită, în special pentru friptura de vită tradițională, așa numita Roast Beef. O bucată de vită pe măsura cuptorului era pe vremuri tradițională și de Crăciun, iar restul iernii de obicei pe masă era carne de vită maturată. Uneori era desărată și fiartă, preparat care a supraviețuit până astăzi în celebrele sandviciuri englezești cu carne.
Și pentru că roast beef-ul este principala preocupare a englezilor duminica, în continuare, să vă povestim și cum se pregătește, în mare, friptura la cuptor de vită, în varianta englezească.
Într-o tavă generoasă se așază la bază un strat consistent format din ceapă tăiată, morcovi și țelină, asezonate cu sare și stropite cu ulei. Deasupra se așază bucata întreagă de carne de vită (cotlet cu os, ceafă cu os sau ceafă fără os), stropită și ea cu ulei sau grăsime, asezonată cu sare și piper, în varianta simplă, oferită și de Jamie Oliver în rețeta lui. O altă variantă este de a marina carnea de vită cu usturoi, ierburi aromatice și ulei de măsline. De asemenea, carnea de vită poate fi învelită într-un strat de muștar englezesc amestecat cu ceapă feliată foarte subțire.
În orice rețetă ați alege, este esențial să sigilați carnea de vită, înainte de a o lăsa la gătit. Procedura se poate face direct în cuptor, la temperatură foarte mare, timpul fiind reglat în funcție de cantitate, dar puteți să alegeți și varianta în tigaie. Astfel, carnea va fi prăjită în exterior, păstrând toate sucurile în interior și evitând uscarea pe timpul gătirii.
Friptura de vită poate fi însoțită de o garnitură de mazăre sau cartofi copți, dar în mod tradițional are alături Yorkshire pudding, un fel de gogoși din aluat asemănător celui de clătite, coapte în cuptor în vas cu ulei. Totdeauna roast beef are și sos, numit gravy, care se toarnă din abundență peste Yorkshire pudding.
Chiar dacă așa pare la prima vedere, nu este deloc dificil de făcut friptura englezească! Și merită, pentru că ce va rămâne de la masa de duminică, va putea fi consumat rece în zilele următoare, astfel salvați mai multe prânzuri, dacă nu aveți inspirație sau mai ales timp pentru altceva.
Surse documentare:
https://www.herefordbeef.org.uk/blog/a-brief-history-of-eating-beef/
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Forme_of_Cury
