fbpx

Ciorbă țărănească de porc

Pentru această delicioasă ciorbă țărănească de porc aveți nevoie de o bucată de carne de porc (puteți folosi și costițele proaspete) și câteva legume. Noi am acrit-o cu zeamă de lămâie, dar o puteți înlocui cu zeamă de corcodușe sau borș, dacă-l preferați. E nemaipomenit de bună acrită și cu zeamă de varză, dacă e sezonul ei. 

Ciorbă țărănească de porc

5.0 from 1 vote
Course: prânzDifficulty: ușor
Porții

6

porții
Timp preparare

5

minutes
Timp gătire

55

minutes
Timp total

1

hour 

Ingrediente

  • 500 g carne de porc (pulpă, spată)

  • 1 ceapă

  • 2 morcovi

  • 1 păstârnac

  • 1 pătrunjel rădăcină

  • 1 țelină potrivită

  • 1 ardei gras

  • 1/4 varză albă, tăiată fideluță

  • 3 cartofi

  • 1 cutie de roșii tocate în suc propriu

  • 1 frunză de dafin

  • 1 legătură de leuștean

  • 1 legătură de pătrunjel

  • Zeamă de lămâie/oțet (opțional)

  • Sare

Cum să faceți

  • Puneți carnea, tăiată în cubulețe, la fiert în 1,5 l de apă rece. Puneți o linguriță de sare și frunza de dafin și lăsați să fiarbă 30 de minute, Luați spuma ori de câte ori se formează.
  • După ce carnea e moale, o puteți străpunge ușor cu furculița, adăugați legumele tăiate cubulețe, mai puțin ardeiul și varza. Lăsați să fiarbă 20 de minute, apoi puneți și legumele păstrate și roșiile din conservă și mai țineți pe foc 10 minute.
  • Luați de pe foc, potriviți gustul de sare și de acru, caz în care adăugați zeamă de lămâie sau oțet. Puneți și verdeața și acoperiți oala cu un capac.