Cea mai simplă rețetă de cremă de cacao, ideală pentru prăjituri și torturi de casă.
Ingrediente
2 ouă
125 g zahăr
1 plic de zahăr vanilinat
50 g amidon
500 ml lapte
150 g de unt moale
2 linguri cacao
Esență de rom
Sare
Cum să faceți
- Amestecați ouăle, zahărul, vanilia, amidonul, un praf de sare și laptele într-o cratiță. O puneți pe foc și amestecați mereu.
- În câteva minute, compoziția devine din ce în ce mai legată, cremoasă. O luați atunci de pe foc, răsturnați crema într-o tavă și o acoperiți cu folie, să nu facă pojghiță deasupra. O lăsați să se răcească.
- Între timp, frecați spumă untul, adăugați cacaua cernută și la final esența de rom. Apoi încorporați crema de vanilie bine răcită.