fbpx

Avocado umplut cu salată de pui

avocado umplut cu salată de pui

Avocado este un fruct (!) la mare căutare de câțiva ani, mai ales de când a devenit preferatul nutriționiștilor care nu mai contenesc cu laudele – e bogat în proteine, grăsimi bune, minerale și vitamine. Îl folosim des pentru guacamole, în sandvișuri cu halloumi, dar și adăugat în salate. Și dacă tot ne-au rămas și niște resturi de friptură, am încropit repede și această rețetă de avocado umplut cu salată de pui, care n-a ieșit rău deloc.

avocado umplut cu salată de pui

Avocado umplut cu salată de pui

5.0 from 2 votes
Course: gustare, cinăDifficulty: ușor
Porții

2

porții
Timp preparare

20

minutes
Timp total

20

minutes

Ingrediente

  • 2 avocado

  • 2 fire de ceapă verde

  • Pentru salata de pui
  • 1 piept de pui, gătit la grătar

  • 1 ceapă roșie, medie

  • 100 g maioneză

  • 1 iaurt grecesc, mic

  • 1 lamâie

  • 1 1/2 lingurițe de muștar

  • Sare

  • Piper

Cum să faceți

  • Spălați bine fructele de avocado, tăiați-le în jumătăți și scoateți sâmburii. Cu ajutorul unei linguri/lingurițe, scoateți miezul.
  • Pentru umplutură, tăiați fin carnea friptă de pui și puneți-o într-un castron. Puneți maioneza, iaurtul scurs de eventualul zer, ceapa roșie tăiată mărunt, muștarul, sare și piper. Amestecați. În funcție de gust, mai puteți adăuga zeamă de lămâie.
  • Umpleți bărcuțele de avocado cu salata de pui și presărați deasupra cozi de ceapă verde tăiate fin.

Rețetă video

Sfaturi

  • Dacă aveți avocado foarte bine copt, cu pulpă moale și cremoasă, tăiați-o cubulețe și adăugați-o în salata de pui.
Tags: