Pufoasa și parfumata piersică vine, cel mai probabil, din China, de unde s-a răspândit apoi spre vest, prin Asia până în țările mediteraneene, și mai târziu în alte părți ale Europei. De altfel, în cultura chineză se crede că piersica te ține tânără și îți dă o viață lungă. Și că este rodul zeilor, piersicum fiind considerat arborele vieții. Și tot la capitolul tradiție, femeile din China poartă buchete de flori de piersic la ceremoniile de nuntă, tot pentru că se crede că aduc noroc.
În Lumea Nouă, piersicul a fost adus de exploratorii spanioli și încă din 1600 fructele au fost găsite în Mexic. În momentul de față, China, Italia, Spania și Statele Unite sunt unii dintre cei mari producători mondiali.
Sigur că în tot acest timp au fost dezvoltate multe soiuri și fiecare spațiu are preferințele lui, dar ideal ar fi să căutăm mereu să cumpărăm de la producători locali. Dincolo de susținerea economică a zonei, sunt beneficii și pentru consumator. Fructele cumpărate local, nefiind nevoie să călătorească pe distanțe lungi și timp îndelungat, sunt mult mai puțin tratate și sunt și mult mai bine coapte. Nu sunt culese verzi pentru a rezista pe durata transportului, sunt culese la maturitate, iar la piersici acest detaliu este unul dintre cele mai importante. Într-un fel arată un fruct ce a stat în soare până la momentul optim al culesului, într-alt fel unul copt artificial.
Așadar, fie mergem direct la piețele unde micii producători locali își aduc marfa, fie mergem la supermarketurile care au contracte și susțin direct producția locală, cele mai bune fructe acolo le găsim! Și a mai apărut o idee, ce-i drept nu la îndemâna tuturor. S-a întâmplat ca pe drumurile noastre să ajungem în sate unde oamenii te lasă să îți culegi singur fructele din pom. La final, plătești cât ai cules și bucuria e cel puțin dublă: mănânci fructe zemoase și proaspete și ai stat o vreme în natură, respirând pur și simplu.
Cum alegem cele mai bune piersici
- După miros și gust! Fiecare știe ce îi place și ce caută. Nu sunt foarte des întâlnite la noi în magazine, dar spre exemplu piersicile albe sunt ușor diferite la gust față de cele galbene, ca de altfel și cele turtite. Le cumpărăm în funcție de cum vrem să le folosim. Dacă sunt doar pentru mâncare, sigur că cele mai bune sunt cele mai dulci și mai zemoase. Dar pentru o prăjitură, nu neapărat!
- După culoare! Chiar dacă o piersică extrem de aromată ne tentează din start, mirosul nu este cel mai bun indicator pentru alegerea unei piersici bune. Culoarea, însă, este. Piersicile trebuie să aibă culori vibrante, puternice, de la galben solar la portocaliu închis, iar zonele palide indică un fruct necopt. Iar dacă este chiar verde, sigur nu e o idee bună să cumpărați!
- Apăsați ușor fructul! Dacă degetul lasă o urmă în pulpă, piersicile sunt bine coapte și culese la momentul potrivit. Așadar veți găsi și dulceața și suculența fructelor, odată ajunși acasă. Dacă fructul este ferm la atingere și totuși vreți să îl cumpărați, puteți să îl folosiți mai degrabă în salate sau pentru o tartă. Oricum, în condițiile în care nu veți mânca toate piersicile deodată, se vor mai coace și în propria bucătărie.
- Forma cojii este un alt indicator al unui fruct numai bun pentru mâncat. Ideal ar fi să fie fără pete, pentru că acestea ar indica lovituri, iar dedesubt pulpa va fi afectată. De asemenea, pielița trebuie să fie perfect întinsă, fără cute, semn ca este proaspătă, nu deja trecută. Iar dacă se desprinde ușor, este perfect!
Cum păstrăm piersicile
- La temperatura camerei, pe partea cu codița, într-un singur strat, altfel se presează unele de celelalte și se strică mai repede
- Puteți chiar să le aliniați în ordinea în care le veți mânca, de la cele mai coapte, la cele mai ferme
- Dacă toate piersicile cumpărate sunt foarte coapte și zemoase, lăsați-le în frigider, dar mâncați-le înainte de a se stafidi coaja. Oricum, riscul la frigider este să facă mucegai acolo unde sunt lovite, din cauza umidității crescute. Ca urmare, puneți la frigider doar fructele a căror coajă este întreagă.
Cum decojim piersicile
- Puneți la clocot o oală mare cu apă
- Scufundați piersicile timp de 30 de secunde în apa clocotită
- Le scoateți cu o sită și le așezați într-un bol cuprinzător, în care ați pus în prealabil gheață, astfel se va opri procesul de fierbere
- Odată răcite, le curățați foarte simplu. Ulterior, piersicile pot fi feliate, folosite la prăjituri sau dulcețuri, chiar în smoothie-uri.
- Decojite și feliate, pot fi ușor congelate și folosite în plăcinte sau smoothie-uri ori într-un cocktail Bellini (un amestec de Prosecco și piure de piersici)
Rețete cu piersici
Foto: pixabay.com