
O legendă spune că rețeta de sos puttanesca a fost inventată în anii ‘50, când proprietarul unui restaurant din Napoli s-a trezit cu niște clienți înfometați exact la ora închiderii. Cum nu mai avea ce să le ofere, a amestecat într-o oală câteva roșii, măsline și capere și a ”încropit” un sos pentru paste. O altă legendă spune că acest sos aromat a fost ”inventat” de prostituatele din Napoli care-l găteau pentru a-și atrage clienți. Ceea ce vrem să vă spunem, pe scurt, este că e un sos foarte gustos și aromat. Vedeți rețeta video, merită încercat acest sos!