Fripturile la cuptor vor fi întotdeauna mai savuroase cu un sos potrivit. Iar cel mai simplu și mulți ar spune cel mai bun sos pentru friptură este tradiționalul gravy englezesc. Cum am pregătit rețeta de ceafă de porc cu sos gravy vedeți în rețeta video de mai jos.
Ceafă de porc cu sos gravy
Porții
6
porțiiTimp preparare
30
minutesTimp gătire
1
hour30
minutesTimp total
2
hoursIngrediente
1 bucată de ceafă de porc (cam 900 g a fost bucata noastră)
3 morcovi
4 rădăcini de păstârnac
1 țelină
3 cepe
1 capățână de usturoi
50 g unt + extra pentru legume și sos
100 ml vin alb + extra pentru sos
Boia dulce
Cimbru
Rozmarin
Suc de roșii (opțional)
Ulei de măsline
Sare
Piper
Cum să faceți
- Asezonați carnea cu sare, piper, un pic de boia, o ungeți cu puțin ulei și o rumeniți într-un amestec de ulei și 50 g de unt. Noi am pus și câteva crenguțe de cimbru, pentru aromă.
- Tăiați rădăcinoasele în bucăți potrivite și le puneți în tava de copt. Usturoiul, necurățat, îl tăiați în jumătăți și îl așezați deasupra celorlalte legume.
- Puneți în tavă și carnea, mai adăugați sare, piper, 100 ml vin, ceva apă, rozmarin și cimbru, un cubuleț de unt, acoperiți cu hârtie de copt și apoi cu folie de aluminiu și dați la cuptor, la 220 de grade, pentru 60 de minute.
- Apoi îndepărtați folia, scoateți cățeii de usturoi din tecile lor și mai dați la cuptor 30 de minute, să se rumenească frumos carnea.
- După trecerea timpului, verificați carnea să fie fragedă și pătrunsă, o scoateți pe o farfurie și o acoperiți cu o folie.
- Pentru sosul gravy, puneți legumele (cu tot cu sosul strâns în tavă) într-un blender sau le pasați cu mixerul vertical. Apoi puneți amestecul fin într-o oală, mai adăugați ceva lichid pentru a-l subția (noi am pus suc de roșii, apă și vin) și un cubuleț de unt, pentru cremozitate. Lăsați să dea un clocot.
- Feliați carnea și puneți deasupra câteva linguri din sosul fin de legume.
Rețetă video
Sfaturi
- Sosul rămas îl puteți congela în porții potrivite pentru o viitoare friptură de pui/curcan sau de porc. Sau îl congelați în tăvițele pentru cuburi de gheață, pentru a le folosi, la nevoie, într-un sos de legume, într-o mâncare cu sau fără carne.
- Ori, cum am făcut noi, l-am mâncat ca fel principal, supă-cremă, și i-am adăugat în farfurii câteva cubulețe de brânză.
s-ar putea să-ți placă și
Categorii
Newsletter
Etichete
ardei
avocado
bacon
brânză
brânză de vaci
carne tocata
carne tocată
cartofi
cașcaval
ceapă
ceapă roșie
ciocolată
ciuperci
cârnați
căpșuni
dovleac
dovlecei
faina
fasole
foi de plăcintă
foitaj
iaurt
lapte
lămâie
mere
morcovi
mozzarella
măsline
nucă
orez
ou
parmezan
pește
porc
pui
retete fara foc
roșii
smântână
sos de roșii
spanac
telemea
unt
usturoi
varză
vinete