fbpx

Cocktailuri cu iz de ”îndrăgosteală”

Dragoș Vărșăndan theliquorstore.ro

Jurnalist de profesie, Dragoș Vărșăndan a ales în urmă cu câțiva ani calea antreprenoriatului și a unei pasiuni. Așa a apărut theliquorstore.ro, un magazin online de băuturi, în care veți regăsi o mulțime de licori potrivite pentru un cadou mai special, o masă de sărbătoare sau pur și simplu o băutură pentru o seară deosebită. Iar dacă vă aflați în dificultate și nu știți ce să alegeți, Dragoș este acolo pentru voi cu cea mai potrivită recomandare. Ne-am mai întâlnit cu Dragoș pentru un interviu în cadrul rubricii Cum le place, când am fost curioși să aflăm și cum se descurcă în bucătărie, dar și care sunt mâncărurile preferate. Dar de această dată l-am și pus la treabă. Nu să ne gătească, ci să ne arate cum să pregătim două cocktailuri simple, dar foarte potrivite pentru această perioadă în care poate, mai mult decât oricând, suntem ceva mai sentimentali.

Fie că sărbătoriți Valentine’s Day, fie Dragobete (24 februarie), sau pe amândouă, nu uitați să includeți și aceste cocktailuri relaxante și senzuale pentru seri de neuitat.

Red Margarita

Red Margarita

Margarita este, poate, cel mai popular cocktail mexican. Și are ca ingredient principal tequila, băutura tradițională a mexicanilor (cam cum sunt țuica și palinca la noi). 

Și dacă tot suntem romantici, haideți să adăugăm și un strop de roșu acestui cocktail delicat.

Negroni

Negroni

Negroni este un cocktail popular italian, cu gust dulce-amărui, a cărui istorie începe în urmă cu un secol. Atunci, contele Negroni (italian cu origini americane) i-a cerut unui barman să-i prepare un Americano ceva mai tare (băutura este un amestec de Campari, vermut, apă minerală, gheață și o felie de lămâie). Barmanul a înlocuit apa minerală cu gin și a decorat cocktailul cu o felie de portocală, în loc de lămâie. Așa s-a născut cocktailul Negroni, foarte apreciat în întreaga lume chiar și în ziua de azi!