fbpx

Măslinele, legendă și tradiție

  • Home
  • Utile
  • Măslinele, legendă și tradiție
măsline

În Grecia, apoi Italia, Franța, Spania, Portugalia și apoi toate țările din jurul Mediteranei și de-acolo mai departe, măslinele își spun povestea de aproape 7000 de ani. 

Simbol al păcii, înțelepciunii, fertilității, prosperității, norocului și victoriei, niciun alt pom cu roade nu a fost atât de lăudat ca măslinul iubitor de mare și de soare. Este un simbol al supraviețuirii, chiar și pe soluri aride și stâncoase, în condiții de secetă și vânturi puternice și ajunge să trăiască între 300 și 600 de ani, dar există și măslini vechi de peste 1.000 de ani.

Măslinul și-a împletit existența cu cea a popoarelor mediteraneene, iar poveștile acestora sunt dintre cele mai emoționante. În tradiția greacă, de exemplu, când se naște un copil, se plantează un măslin. Măslinul și copilul vor crește împreună și când copilul va împlini 6 ani, măslinul va da primul rod. Va crește împreună cu familia, va supraviețui peste decenii și va fi în continuare acolo pentru toate generațiile viitoare pentru a ne aminti mereu continuitatea și evoluția vieții.

Se pare că măslinul ar fi apărut pentru prima dată în Siria, așa cum indică diversele reprezentări de pe vase și multitudinea de mituri ale oamenilor din jurul Mediteranei. Grecia a fost însă, prin negustorii fenicieni, cea care a adus măslinul în zona mediteraneană europeană – Italia, Franța, Spania, Portugalia – de unde s-a răspândit oriunde are condiții propice de creștere. Cel mai probabil, locul unde a început cultivarea programată a măslinului a fost Creta. Datele arheologice și descoperirile istorice confirmă faptul că în perioada minoică (3000-1000 î.Hr.) cultivarea măslinelor și comerțul cu ulei de măsline au fost larg răspândite în Creta, ceea ce explică parțial și prosperitatea economică din acea perioadă, pe insulă. 

Vechii greci sunt cei care au dus cultivarea măslinilor în coloniile lor: Sicilia, sudul Franței, coasta de vest a Spaniei și coasta Mării Negre. Și ca să vedeți cât de important era măslinul în cultura grecilor antici, oricine distrugea un măslin, era condamnat la moarte. Iar tradiția ramurii de măslin, a ajuns până în zilele noastre și are aceeași semnificație: pace!

Măslinele au fost unul dintre elementele principale în bucătăria israelită antică. Uleiul de măsline a fost folosit nu numai pentru mâncare și gătit, ci și drept combustibil pentru iluminat, dar avea un rol important și în riturile poporului evreu: era adus jertfă și era folosit la ungerea cu mir, în slujba preoțească sau regală. De altfel, măslinul este una dintre primele plante menționate în Biblia ebraică (Vechiul Testament creștin) și una dintre cele mai semnificative. O ramură de măslin i-a fost adusă înapoi lui Noe de un porumbel pentru a demonstra că potopul s-a încheiat.

Cât despre proprietățile medicinale ale acestui copac considerat sacru, mulți filozofi greci le-au studiat, iar Codul Hipocratic include mai mult de 60 de tratamente cu măsline.

Fructele copacului, măslinele, sunt mici, ovale, cu un sâmbure dur, necomestibil. În funcție de momentul în care sunt culese, au diferite nuanțe de verde și până la negru. Măslinele variază ca gust și dimensiune, în funcție de soi, regiune și marinada folosită. 

Odată culese, fie sunt presate și transformate în ulei, fie sunt curățate și apoi marinate, pentru că în stare naturală au un gust foarte amar. Pot fi consumate întregi, fără sâmburi, sau pot fi folosite la gătit.

Dându-și seama de valoarea uleiului de măsline, romanii au contribuit la răspândirea măslinului pe teritoriile imperiului lor. Comerțul a crescut și mai mult și navele romane transportau cantități mari de ulei în zonele în care nu se cultivau măslini.

Beneficiile reale ale uleiului de măsline:

  • bogat în acid oleic mononesaturat
  • uleiul de măsline extravirgin este bogat în antioxidanți
  • conține nutrienți cu proprietăți antiinflamatorii
  • există studii făcute pe un număr mare de subiecți care arată o legătură directă între consumul de ulei de măsline și reducerea riscului de atac cerebral, care reprezintă a doua cauză importantă a mortalității în țările dezvoltate 
  • este un adjuvant în tratarea afecțiunilor cardiace
  • nu pare să creeze probleme legate de obezitate

Important este, însă, să știm exact ce tip de ulei de măsline folosim și mai ales cum îl folosim.

În același timp, există și studii care vorbesc despre proprietățile măslinelor, consumate ca atare. 8g de măsline (o lingură) în saramură conțin:

  • 9 Kcal/35 KJ
  • 0.1 g proteine
  • 0.9 g grăsimi
  • 0.3 g fibre
  • 8 mg potasiu
  • 5 mg calciu

În ce privește beneficiile, acestea sunt asemănătoare, bineînțeles, cu cele ale uleiului de măsline și sunt în legătură cu conținutul lor mare de antioxidanți și nutrienți cu proprietăți antiinflamatorii, care susțin buna funcționare a inimii și oaselor. Măslinele sunt o sursă bună de vitamina E, fier, cupru și calciu. De asemenea, pot conține cantități mari de sodiu dacă sunt maturate în saramură.

În plus, măslinele sunt unul dintre cele mai populare alimente fermentate, iar consumul acestora aduce bacterii și enzime benefice florei intestinale, ceea ce crește sănătatea sistemului digestiv și poate îmbunătăți funcția imunitară.

Iar dacă vreți să includeți sau să lărgiți aria folosirii măslinelor în dieta vostră, avem câteva propuneri la îndemînă:

Surse documentare:

https://www.healthline.com/nutrition/11-proven-benefits-of-olive-oil
https://www.healthline.com/nutrition/foods/olives

Foto: pixabay.com