Vin fiert? Turtă dulce? Biscuiți pentru Moșu’? Nimic din toate acestea nu ar trebui să ne lipsească acum că ne apropiem de cea mai frumoasă perioadă din an.
Am decis să căutăm cele mai folosite mixuri de condimente, a căror aromă ne face direct să zâmbim și să spunem un singur cuvânt: sărbătoare!
Cel mai aromat vin fiert
Vinul fiert este băutura caldă perfectă pentru sezonul rece, așa că pregătiți-l pentru fiecare petrecere sau întâlnire cu prietenii cu pur și simplu pentru o seară caldă în doi și toată lumea îl va iubi!
În plus, toate Târgurile de Crăciun din Europa miros a vin fiert și turtă dulce, nu avem cum să nu ne dorim să încercăm măcar una dintre rețele propuse.
De cele mai multe ori, în combinație intră cuișoarele, cu aroma lor iute lemnoasă și scorțișoara, despre care nu ați bănui măcar că pe vremuri era folosită în loc de piper pentru a condimenta mâncăruri iuți. Pentru decor puteți folosi și anason stelat, dar atenție că are o aromă foarte puternică și nu este pentru toată lumea, așadar mai bine îl adăugați după ce luați băutura de pe foc.
- Vin roșu sec (Cabernet Sauvignon de preferat)
- Miere sau sirop de agave
- Lichior de portocale
- Felii de portocale
- Cuișoare
- Baton de scorțișoară
Sau
- Vin roșu sec
- Zahăr
- Cuișoare
- Baton de scorțișoară
- Felii de măr
Cum se face
- Amestecați vinul cu miere (sirop de agave, zahăr), lichior, feliile de fructe, cuișoare și batonul de scorțișoară într-un vas ceva mai înalt, cu coadă (ca pentru sos)
- Așezați pe foc mediu spre mare
- Lăsați să ajungă la punctual de fierbere și reduceți focul și lăsați să mai fiarbă în jur de 30 de minute
- Strecurați și garnisiți cu felii de fructe proaspete, anason stelat și alt baton de scorțișoară, dacă doriți
Turtă dulce
Pentru cei mici nu există Crăciun fără căsuța din turtă dulce adusă din poveștile copilăriei de Frații Grimm. Dar prima consemnare a acestui desert datează de la sfârşitul primului mileniu. În anul 992, odată cu retragerea din viaţa monahală şi stabilirea în Franţa, călugărul armean Grigorie Macarie și-a găsit o mare pasiune în patiserie. Se spune că una dintre cele mai de succes rețete a fost turta dulce (gingerbread), un fursec ce conţinea pe miere, pesmet, alune de pădure măcinate şi ghimbir, un condiment cultivat iniţial în China şi adus din Orientul Mijlociu de Cavalerii Cruciaţi. În secolul al XIII-lea, biscuitele a ajuns în Suedia, unde călugăriţele din mănăstiri îl produceau şi îl vindeau, alături de alţi biscuiţi, în special pentru efectul lui digestiv, dar şi pentru decorarea caselor.
Ingrediente:
- Făină
- Unt
- Zahăr, melasă
- Ghimbir măcinat
- Glazură din zahăr pudră
Mixul de condimente specific pentru turtă dulce este
Dacă sunteți mari pasionați de turtă dulce, programați-vă o excursie în Bergen, orașul de turtă dulce. Este în Norvegia și local se numește „Pepperkakebyen”. La fiecare Crăciun, copiii, adulții și întreprinderile locale oferă turtă dulce făcută în casă pentru a realiza acest oraș de turtă dulce, care este deschis publicului toată luna decembrie.
Arome de dovleac
Asociat cu începutul sărbătorilor în culturile de dincolo de ocean, dovleacul este pentru noi mai mult o poveste de iarnă, cu felii aromate coapte în cuptor, cu scorțișoară și zahăr pudră.
Dar dacă am încerca să îl aromatizăm așa cum fac alții??
Nu de alta, dar condimentele sunt la îndemână, iar aroma înnebunitoare!
Nu aveți nevoie decât de:
- 1 linguriță de scorțișoară
- ¼ linguriță de nucșoară
- ¼ linguriță de ghimbir uscat și măcinat
- ⅛ linguriță de cuișoare
Dovleacul plăcintar se taie în două, se scot sâmburii, se feliează, curăță de coajă și se taie cuburi, apoi se fierbe ca pentru un piure normal. În blender se pasează, apoi se adaugă zahăr și puțină făină, smântână pentru cremozitate, ou pentru coagulare și condimentele. Se coace în aluat de tartă.
Plăcinta cu mere
Pentru noi sinonimă cu anotimpul rece și cu apropierea sărbătorilor, plăcinta cu mere poate fi și ea ”împrospătată” cu același mix de condimente specific iernii, dar și cu ceva mai îndrăzneț. Atunci când căliți merele, adăugați:
- Scorțișoară
- Nucșoară
- Enibahar
- Cardamom
O să fiți plăcut surprinși!