Cele 5 zile de muncă din săptămână ne pun uneori mult probleme pentru că ni se pare că o cină are nevoie de mai mult de jumătate de oră pentru a fi pregătită. Și oricât am fi de puțin pretențioși la mâncare, o săptămână în care să vedem pe masă același meniu nu ne surâde deloc. Așadar, ce altceva în afară de o salată am putea pregăti în mai puțin de 30 de minute din doar câteva ingrediente?
Când spunem simplu și ușor, de cele mai multe ori avem în minte un sandvici ori o salată. Dar mai sunt și alte rețete care nu necesită mare îndemânare și sunt numai bune de pregătit pentru o cină rapidă și mai ales caldă. Vă ajută foarte mult un dispozitiv de tip airfryer, dar și la tigaie se gătește foarte ușor. Și, o să vedeți, veți avea o cină absolut savuroasă!
- Piept de pui cu legume, la tigaie. În 10 minute pregătiți totul, în 30 de minute este gătit! Iar dacă cumpărați legume congelate rapid, durează și mai puțin. Este suficient să le adăugați unt în timp ce le gătiți separat de pui, într-o tigăiță sau cratiță mai mică, acoperite. Dacă numărați ingredientele, o să descoperiți că sunt doar 3, în afara de condimente și uleiul pentru gătit.
- Mușchiuleț de porc cu mere. Sună mult mai simplu decât pare și în afară de cele două ingrediente din denumire, mai aveți nevoie de un cubuleț de unt, sare și piper. Carnea o tăiați în bucăți de aproximativ 3 cm lățime, o prăjiți ușor pe toate părțile într-o lingură de ulei în tigaie cu bază groasă, de preferință din fontă. Deasupra puneți un cubuleț de unt, aproximativ 25 g și două mere verzi mai mici sau unul mare, tăiate felii și fără sâmburi și cotor. Nu e necesar să renunțați la coajă. Puneți capacul pe tigaie, lăsați focul mediu și reveniți peste 20 de minute. Într-o jumătate de oră veți avea o cină absolut perfectă!
- De altfel, pentru cei care preferă cinele ușoare și proteice, este foarte ușor să pregătească un pește alb, simplu cu lămâie și ierburi aromatice, la tigaie sau en papillote. Sau un somon la grătar cu roșii cherry și broccoli.
- Ravioli cu sos alb au nevoie de doar 20 de minute pentru a vă bucura de o cină perfectă. Ravioli proaspete, cu smântână și un strop de usturoi, plus parmezan. Ce poate fi mai ușor decât atât? Și dacă vă plac pastele, puteți încerca Alfredo! Pastele proaspete, unt și parmezan. Și 20 de minute pentru a așeza totul pe masă.
- Chiar dacă inițial vi se pare o grozăvie complicată, cu puțină planificare de weekend puteți pregăti chiar și o tartă cu broccoli! Pregătirea necesită doar să cumpărați un aluat foitaj proaspăt (puff pastry). Veți mai avea nevoie de smântână, ouă, broccoli și brânzeturi. Totul durează 35 de minute până ajunge în farfurie și, pentru că e gătită la cuptor, puteți să vă relaxați până e gata.
Dacă remarcați, absolut toate rețetele de mai sus intră la categoria gătit, nu sunt semipreparate, dar sunt foarte ușoare și la propriu și la figurat. Dacă suntem cât de cât pregătiți, iar în frigider avem esențialul și cămara este aprovizionată, niciodată nu o să ni se pară complicat să pregătim rapid o mâncare cu un minimum de efort!
Foto: unsplash.com