Nu ne-am propus să transformăm o plăcintă într-o tocană sau o pâine în ciorbă, ci să vă povestim ori să vă amintim unora care le-ați încercat deja cum ar fi să transformăm o tocană obișnuită într-o plăcintă englezească sau să-i dăm ciorbei un aer de restaurant.
Modernitatea îmbrățișată rapid în bucătărie și de majoritatea dintre noi a însemnat și renunțarea, uneori, la mâncăruri din bucătăria părinților sau a bunicilor. Rar mai facem ciorbă de fasole cu ciolan sau de cartofi cu afumătură ori tocană de carne. Dar dacă le-am putea reinventa?
Plăcintele cu carne sunt o invenție europeană, având rădăcinile din Grecia antică și Roma. Învelişul din aluat, obţinut prin simpla combinare de făină cu apă, era umplut cu carne și gătit sub cărbuni. Sigur, calitatea şi cantitatea de carne depindeau de statutul social, de obicei, dar plăcinta respectivă era totuşi umplută până la urmă. Nici nu era neapărat o idee prea bună să sacrifici cele mai bune bucăţi de carne pentru a o pregăti.
Din Roma antică există chiar şi mărturii ale unor plăcinte cu fructe de mare la meniul de cină. Şi se pare că tot ei sunt cei care au dus plăcintele cu carne peste Canalul Mânecii, în insulele britanice, care, trebuie să recunoaştem, au dus acest fel de mâncare la un alt nivel. Adică l-au transformat dintr-un festin, într-o mâncare de zi cu zi.
Umplutura plăcintelor era adaptată tipurilor de carne din zona unde erau pregătite, bineînţeles după preferinţele locale. În Anglia erau inclusiv cu carne de rață și porumbei.
Numele pe care plăcinta despre care vorbim l-a primit este, în limba engleză, pie, aşa cum îşi numesc americanii şi tartele cu fructe… Dar de unde îi vine acest nume este şi mai interesant: de la magpie , în traducere coţofană, spun istoricii. Aceasta ar fi o indicație inclusiv pentru slăbiciunea britanicilor pentru plăcinta cu carne de pasăre, spun ei. Dar la fel de bine explicaţia ar putea fi nu în carnea acestei păsări, ci în modul ei de acţiune: felul în care fură tot felul de obiecte, în mod aleatoriu. Cam aşa şi cu reţeta de plăcintă englezească: iei cam tot ce se poate lua şi îndeşi în aluat.
Există multe variaţiuni ale acestui tip de plăcintă: cu carne de vită tăiată cuburi, cu măruntaie, cu carne tocată. De asemenea, există plăcinte în care aluatul doar acoperă vasul în care au fost gătite, la cuptor, sau au crustă de aluat şi sus şi jos.
Dacă ne gândim la diferența între ceea ce numim noi plăcintă cu carne şi ce numesc englezii, cel mai bun exemplu este ideea de tocană, adică carne gătită cu sos şi legume sau măruntaie gătite şi apoi date la cuptor acoperite de o crustă de aluat sau într-o crustă de aluat.
Adică aproape aşa cum am făcut noi:
Trebuie spus că nu sunt acelaşi lucru cu plăcintele cu carne tocată din familia burek-ului, mai ales din cauza aluatului folosit. Englezii folosesc un aluat foitaj ceva mai subțire, numit puff pastry, în timp ce pentru burek şi alte tipuri de plăcinte derivate din aceasta, inclusiv plăcinta dobrogeană, se folosesc foi de plăcintă.
Modul de a prepara cea mai simplă plăcintă englezească cu carne este următorul: un kg de carne de vită pentru gulaş, de exemplu, se taie în cuburi şi se rumeneşte pe foc într-o tigaie cu ulei. Carnea se scoate şi se lasă deoparte, se adaugă ceapa tocată (2 buc.) şi se căleşte, apoi se pune înapoi carnea şi zeama lăsată de aceasta, se acoperă cu supă concentrată și se lasă să fiarbă până se înmoaie carnea. Se adaugă sare şi piper şi o lingură de sos tomat. Sosul se îngroaşă cu o lingură de făină. Se găteşte ca o tocană normală pe foc sau la cuptor, cu vasul acoperit. Umplutura poate fi făcută cu până la trei zile înainte și răcită sau congelată timp de până la trei luni.
Pentru a definitiva plăcinta, încălziți cuptorul la 220C. Puneţi umplutura într-un singur vas mai mare sau porţionat, în boluri individuale care pot fi folosite la cuptor. Ungeţi marginea vasului cu ou. Desfaceți aluatul gata cumpărat, întindeți-l peste vas și folosiți un cuțit pentru a.l tăia pe forma vasului și apăsați marginile pentru a-l sigila. Ungeți aluatul cu gălbenuș de ou şi faceți câteva tăieturi mici pentru a putea ieşi aburul și coaceți timp de 30-40 de minute, până când crusta devine aurie.
Folosind acest model, umplutura poate fi orice combinaţie pe care o doriţi!
Şi pentru că povestea acestei plăcinte ne-a amintit de un clasic românesc, de această dată, o să vă spunem doar atât: dacă v-aţi săturat de tradiţionala ciorbă sau mai bine zis oală de ciorbă aşezată pe mijlocul mesei, faceți un mic efort şi pregătiţi o mini-oală, un bol, din aluat de pâine pentru a servi oaspeţii ori familia cu ciorbă în pâine.
Pâinea fie o preparaţi, fie o cumpăraţi direct. Se potrivesc cele dintr-un aluat mai dens, în combinaţii de secară cu făină de grâu. Este important ca şi coaja să fie destul de tare, pentru a nu avea probleme când va fi îmbibată cu lichid. Şi în ce priveşte dimensiunea ar putea fi unele probleme la pâine de cumparat, pentru că pâinile rotunde sunt de cele mai multe ori prea mari, iar chiflele prea mici. Tot ce trebuie să faceţi este să îi decupaţi capacul şi să scobiţi pâinea pentru a încăpea ciorba.
Pentru umplutură, mai exact ciorba noastră, sunt de succes:
- ciorbă de fasole cu afumătură sau ciolan
- ciorbă ardelenească de cartofi cu afumătură
- ciorbă de văcuţă
- supă de ceapă
Surse documentare:
https://en.wikipedia.org/wiki/Meat_pie
https://www.fergusonplarre.com.au/blog/history-of-meat-pie
https://en.wikipedia.org/wiki/Steak_pie
https://medium.com/s/eating-historically/medieval-steak-and-ale-pies-6994f22f59e8
https://www.nationalgeographic.co.uk/travel/2020/12/story-steak-kidney-pie
