Colagenul este cea mai răspândită proteină din corpul mamiferelor, reprezentând aproximativ 25% până la 35% din cantitatea totală de proteine. În principal, se regăsește în țesuturi conjunctive fibroase, ca de exemplu în tendoane, ligamente și piele, iar principalul său rol este de a contribui la menținerea elasticității pielii și la susținerea sănătății oaselor, articulațiilor, cartilajelor, ligamentelor, mușchilor și nervilor.
Producția de colagen a organismului este naturală, însă începe să scadă treptat pe măsură ce îmbătrânim, motiv pentru care este important ca alimentația zilnică să stimuleze producția, iar de la un anumit punct încolo, în funcție de recomandarea medicului, pot fi folosite și suplimente alimentare pe bază de colagen.
Noi, însă, ne bazăm pe sursele naturale, provenite din alimentație, pentru că ne sunt la îndemână și, odată parcursă lista cu cele mai bogate în colagen produse, nici măcar nu o să ni se pară dificil să le integrăm în dieta zilnică.
O dietă plină de alimente bogate în proteine, fie din surse vegetale sau animale, poate ajuta la furnizarea acestor aminoacizi critici. Alți nutrienți care ajută procesul de producere a colagenului includ zincul, vitamina C și cuprul. Așadar, fructele și legumele bogate în vitamine și minerale sunt, de asemenea, prietene pentru pielea suplă.
Conțin în mod natural colagen, iar organismul nostru îl poate sintetiza
- Bulion de oase, pentru că măduva osoasă este bogată în vitaminele A și K, fier, seleniu, zinc, acizi grași și mangan. Dacă vă încumetați, o să vă bucurați și de beneficiile pifitiei!
- Gelatina este o formă de colagen obținută prin fierbere oaselor animalelor, cartilajului și pielii timp de câteva ore și apoi lăsând lichidul să se răcească și să se întărească. Colagenul și derivatul său, gelatina, sunt promovate în anumite planuri alimentare, cum ar fi dieta paleo.
- Carne de vită, care are un conținut ridicat de zinc, sau de pui, la care gâtul și cartilajul sunt o sursă bogată de colagen pentru piele și articulații.
- Pește, deși mai puțin decât carnea de vită, însă vin cu beneficii și legat de aportul de Omega 3, și acesta important în producerea colagenului. Orice variantă alegeți, pane, în pergament sau la cuptor este perfect, iar somonul poate fi pregătit și el în mai multe variante, în funcție de preferințe: în aluat, la cuptor, în tigaie, la grătar.
- Albușurile au un conţinut ridicat de proteine, colagen, enzime, magneziu, potasiu, calciu, sodiu, selenium, riboflavină, vitaminele B3, PP şi B2. Nu conţin colesterol şi grăsimi saturate. Albușurile bătute pot fi folosite și ca mască facială!
- Algele verzi-albastre – Spirulina – un antioxidant bogat în proteine ce poate susține și menține sistemul imunitar. Ea conține de asemenea și minerale, clorofilă și ficocianobilină și este frecvent utilizată ca sursă de proteină vegană.
Cresc producția de colagen din organism alimentele bogate în vitamina C, zinc și cupru
- Citrice
- Fructe de pădure: merișoare, cătină, coarne, măceșe, goji
- Nuci și semințe, practic toată varietatea de nuci are un conținut ridicat de proteine; migdalele, arahidele sau nucile sunt exemple clare de nuci cu valori ridicate ale colagenului, datorită acizilor grași Omega-3, Omega-6 și Omega-9 pe care îi posedă, care stimulează proprietățile de producere a colagenului.
- Legume verzi cu frunze, în salate sau smoothie-uri verzi
- Ardei gras și roșii. Ambele sunt o sursă bogată de vitamina C, esențială pentru producerea de colagen. În ce privește ardeiul roșu, doar 50 de grame asigură necesarul zilnic de vitamina C. Iar la roșii, chiar și o singură porție poate contribui cu până la 30% din producția de colagen. Conține un antioxidant puternic, benefic pentru pielea ta.
- Stridiile reprezintă una dintre cele mai bune surse naturale de cupru, care ajută la producția de colagen din organism.
- Usturoiul conține o cantitate ridicată de sulf, care ajută la prevenirea reducerii de colagen
Și dacă vă întrebați ce anume dăunează producției de colagen din organism, ei bine știința ne răspunde și la asta: zahărul și carbohidrații rafinați, cărora li se adaugă stresul cotidian, lipsa de somn adecvat, consumul de alcool și tutun.
Simplu, nu?
Surse documentare:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Colagen
https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/collagen/
https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/collagen-food-boost
https://www.medicinenet.com/collagen_diet/article.htm
Foto: unsplash.com